În spital după ce a ratat o curbă!

0

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier petrecut în această seară în localitatea Vedea.

Din primele verificări s-a stabilit că o femeie de 26 de ani, din județul Olt, care circula pe DJ 703 B, către localitatea Vedea, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, într-o curbă ușoară la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a ieșit în decor.

În urma accidentului, conducătoarea auto, care se afla singură în autoturism, a fost rănită și transportată la spital.

Având în vedere starea medicală, șoferiței îi vor fi recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.