Al treilea meci, al treilea adversar tare!

0
  • Superliga, Etapa 19: FCSB – CS Mioveni, astăzi, ora 19:00

CS Mioveni reia și ea astăzi Superliga, de la ora 19:00, având programat la București, pe Arena Națională, meciul cu FCS, partidă care contează pentru etapa a 19 a.
Mioveniul se prezintă la acest meci după ce acum o lună a fost instalată o nouă bancă tehnică. Argeșenii sunt conduși de Marius Stoica, ajutat de Iordan Eftimie, Iulian Preda, Iulian Ilie și Vlad Țăran. Cu aceștia pe bancă, echipa a jucat deja două partide în campionat și una în Cupă. Au fost astfel înfrângeri la limită, 1-2 la Farul și 0-1 cu CFR, dar după jocuri bune, consistente. În ambele golurile care au dus la înfrângere au fost primite pe final. În Cupă, a fost o victorie, la limită, 1-0 acasă, cu FC Botoșani.
Cele două echipe au obiective diferite în campionat. Astfel, gazdele doresc să intre în play-off și să câștige apoi titlul. În același timp, galben-verzii vor să acumuleze cât mai multe puncte și să poată și în acest an să se mențină în prima ligă. FCSB ocupă locul 5 în acest moment, cu 29 de puncte. CS Mioveni este în schimb ultima, cu doar 8 puncte în 18 partide.
În acest campionat, FCSB a disputat 8 partide pe propriul teren, în care a obținut 4 victorii și 4 remize.
Golaverajul acasă, al bucureștenilor este 16-11, semn că echipa lui Pinitlii primește destul de multe goluri.
De partea cealaltă, echipa noastră are 9 partide disputate în deplasare până acum. În acestea au fost o victorie (1-0 la Sepsi), un egal (0-0 la Petrolul) și 9 înfrângeri. În total s-au marcat 6 goluri (în confruntările de la CFR – două, Rapid, Farul, Voluntari și Sepsi).