Eveniment important ieri, la Paris, acolo unde cunoscutul prof. univ. dr. Maria Dorobanțu, fost elev al Colegiului Naţional „Zinca Golescu” din Piteşti, a primit titlul de membru titular din străinătate al Academiei Naționale de Medicină din Franța. Este cea mai înaltă poziție care poate fi obținută de un membru din străinătate, fiind primul român care deține acest titlu.
Prof. dr. univ. Maria Dorobanțu a fost aleasă în data de 5 aprilie 2022 membru titular din străinătate al Academiei Naționale de Medicină din Franța, cea mai înaltă poziție care poată fi deținută de un membru din străinătate. Era membru corespondent al Academiei Naționale de Medicină din Franța din anul 2017 și este primul român care devine membru titular. Ceremonia primirii oficiale și acordarea însemnelor de membru titular a avut loc ieri, 13 decembrie 2022, în cadrul ședinței anuale solemne de la Paris. În scrisoarea de felicitare, profesorul Jean François Allilaire, secretar general perpetuu, arăta că această alegere demonstrează întreaga stimă pe care Academia Națională de Medicină din Franța o manifestă față de munca științifică și personalitatea prof. Maria Dorobanțu, medic cardiolog cu o lungă carieră națională și internațională.
A fondat Societatea Română de Hipertensiune
Maria Dorobanţu s-a născut la Vâlcea, dar este unul dintre renumiții medici cu care județul nostru de mândrește după ce a urmat școala la Piteşti. În perioada 1966-1970 a fost elevă la Școala de Fete nr. 2, în prezent, Colegiul Național”Zinca Golescu”, absolvind ca şef de promoţie. Tot ca şef de promoţie, cu Diplomă de Merit, a absolvit şi Facultatea de Medicină Bucureşti, în anul 1976. Este cadru universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București începând cu 1979 şi doctor în științe medicale din 1990. Începând cu anul 2005 a inițiat și a condus proiectul național SEPHAR („Studiul epidemiologic asupra prevalenței hipertensiunii arteriale și a riscului cardiovascular”), singurul studiu epidemiologic eșantionat pe populația adultă a României, pe care l-a repetat apoi în anii 2012, 2016, 2021. În anul 2011 a fondat Societatea Română de Hipertensiune, pe care a condus-o până în anul 2018, iar în 2015 a înființat Fundația „Viața fără hipertensiune”.
În perioada 2016-2018 a fost președinte al grupului de lucru Fiziopatologie coronariană și microcirculație al Societății Europene de Cardiologie. În 2013 a fost membru fondator al Societăţii Române şi Internaţionale de Medicină şi Chirurgie Regenerativă. Din anul 2019 este responsabilă de coordonarea societăților naționale de hipertensiune, în calitate de membru al consiliului de conducere al Societății Europene de Hipertensiune. Din 2021 a părăsit sistemul sanitar de stat și activează într-o clinică privată dedicată diagnosticului și tratării inimii și creierului. Are doi băieţi care i-au urmat în carieră, fiind chirurgi de excepţie.