8 copii s-au născut de Crăciun la maternitatea Spitalului Județean Pitești

0

Mai multe familii de argeșeni au primit în dar de sărbători cel mai frumos cadou. 8 femei au devenit mame de Crăciun, la Pitești. M.D.

Pruncii născuți în primele două zile de sărbătoare au adus lacrimi de fericire. 8 bebeluși, 4 fetițe și 4 băieței, au venit pe lume de Crăciun, în maternitatea Spitalului Județean de Urgență Pitești (SJUP).
La SJUP au fost înregistrate, duminică, 5 nașteri. Cea mai curajoasă a fost o fetiță al cărui plânset s-a auzit în maternitatea din Pitești la două minute după ora 6. Au urmat-o, în aceeași zi, 4 bebeluși, un băiețel și alte 3 fetițe. Cel mai mic cântărea la naștere 2900 de grame, iar cel mai mare 3480 de grame. Luni, 3 băieți, de 3620, 4000 și 3000 de grame, s-au născut în cadrul maternității Spitalului Județean. Mămicile și bebelușii care și-au petrecut Crăciunul în spital vor merge acasă înainte de Anul Nou.