Accident cu două mașini la Clucereasa

0

Un accident în care au fost implicate două mașini s-a produs în această dimineață, în cartierul Clucereasa, din orașul Mioveni. M.D.

La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Mioveni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. Paramedicii SMURD au monitorizat și transportat la spital o victimă de sex feminin, în vârstă de aproximativ 37 de ani, care a suferit un traumatism la membrul superior stâng, în zona umărului și acuza dureri la membrele inferioare.