3 schimburi la Mecanică, două la vehicule şi unul la Logistică

1



Activitatea la Uzina Dacia s-a reluat de luni, însă nu în totalitate. Astfel, la muncă s-au prezentat doar 10.500 din cei aproape 14.000 de angajaţi, însă în perioada următoare vor veni şi restul pe platformă.


La Mioveni, primii care au început serviciul au fost 450 de angajaţi de la cele două uzine de Mecanică şi Vehicule, care au venit la muncă pe bază de voluntariat imediat după Paşte. Apoi, luni, pe 4 mai, s-au întors la lucru marea majoritate a angajaţilor, un total de 10.500 de oameni. Restul până la 14.000 atât cât sunt angajaţi pe platformă, vor reveni în fabrică treptat, din 11 mai, şi la Uzina de Vehicule urmând să se lucreze pe trei shcimburi, în timp ce Logistica va fi corelată cu redemararea uzinelor Groupe Renault din lume.
Angajaţii informaţi de măsuri şi reguli
“În acord cu partenerii sociali, începând din 4 mai, producția pe platforma industrială Dacia de la Mioveni a fost reluată. La uzina Mecanica și Șasiuri, lucrul se desfășoară în trei schimburi, la uzina Vehicule, în două schimburi, iar la direcția Logistică România, într-un singur schimb. Din 11 mai, uzina Vehicule va funcționa în trei schimburi, iar activitatea de logistică va fi corelată cu redemararea uzinelor Groupe Renault din lume. Toate măsurile sanitare în vigoare, în România, au fost implementate astfel încât activitățile să se deruleze în condiții de protecție a sănătății angajaților. Reluată parțial, în 21 aprilie, la uzina Mecanica și Șasiuri și în departamentul Presaj, la uzina Vehicule, producția, la nivelul platformei, se desfășoară normal, respectând condițiile de igienă și securitate. Din prima zi de lucru a reluării parțiale, fiecare echipă a fost informată despre măsurile luate de către companie și despre regulile de urmat cu strictețe pentru a proteja sănătatea tuturor angajaților. Aceste măsuri vizează diferite etape de lucru.
Traseul între domiciliu și locul de muncă, de la accesul în autobuz, până la accesul efectiv la postul de lucru de pe platforma industrială, respectând distanța socială. La sosire, angajaților li se verifică temperatura cu ajutorul unei camere termice. Accesul în interiorul platformei (ex. vestiare, ateliere de lucru, cantină, zone de repaus) se face respectând marcajele vizuale la sol, regulile de igienă și de distanță socială. Toate posturile de lucru sunt dezinfectate, iar angajații poartă măști de protecție. Încă de la debutul crizei pandemice, generată de noul virus COVID -19, Groupe Renault România s-a asigurat să ia măsuri adaptate de protecție pentru ansamblul angajaților din toate sediile unde își desfășoară activitatea” au transmis reprezentanţii Uzinei Dacia Renault. S.M.