Șoferul care a intrat în capul de pod era băut!

0

Joi seara, la Lerești, pe DJ 734, a avut loc un accident rutier în care un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod. M.D.

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că, șoferul E. Ovidiu, de 65 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism, pe DJ 734, în localitatea Lerești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod. În urma accidentului, a rezultat rănirea conducătorului auto și decesul pasagerului din dreapta față, fratele său, E. Gheorghe, în vârstă de 84 de ani, din Lerești, care nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.