- În timp ce soțul este cu misiune în Afganistan
Virusul care a speriat întreagă planeta, a mai făcut o victimă în Muscel. O femeie tânără, a decedat marţi după amiaza. Femeia fusese internată în urmă cu câteva zile, iar starea ei s-a deteriorat rapid, astfel ca marţi, inima femeii de 36 de ani, a încetat să mai bată. Astfel numărul persoanelor decedate în Argeş din cauza infectării cu coronavirus a ajuns la 14 persoane.
G.T. de 36 de ani era căsătorită în comuna Valea Mare Pravăţ, sat Bilceşti. Soţul, militar, B.T., este plecat într-o misiune în Afganistan. Cei doi au doi copii minori, o fetiţă pe clasa a V-a şi un băieţel pe clasa întâi.
Cei doi locuiat în Bilceşti în aceeaşi curte cu părinţii bărbatului. Familia, aşa după cum spun vecinii, este una deosebită şi apreciată de localnici: „Sunt consătenii noştri, oameni speciali. Fata astă, stătea acasă, îngrijea copiii. Aşadar nu a luat de pe la vreun loc de muncă sau din cauza transportului în comun, sau alte surse. Nu ştiu de unde ar fi putut să se infecteze fata asta. Cert este că a fost dusă la CPU la Spitalul Câmpulung unde a fost internată, i-au fost făcute analizele, a fost testată, au zis că a fost pozitivă, nu ştiu mai multe amănunte. Acum ce o face soţul ei, trebuie să continuie misiunea, nu ştiu copiii ce vor face, e greu, nici nu vă daţi seama ce o să sufere copilaşii ăştia”, spune o vecină. Femeia de 36 de ani, a fost dusă cu ambulanţa la CPU, aici a fost internată, testată de două ori, un test a ieşit pozitiv, altul negativ. Starea femeii s-a deteriorat rapid, astfel că marţi după amiază, aceasta a decedat. Se pare că femeii i-a cedat inima, aceasta fiind motivul decesului. Acum, după ce s-a produs această tragedie, soţul femeii, B. T., se va întoarce acasă, cel mai probabil la finele acestei săptămâni, iar înmormântarea acesteia va fi făcută după ce va ajunge acesta în ţară. „Nici nu ştiu ce să mai zic. Eu plâng încontinuu de când am auzit ce tragedie s-a abătut asupra familiei. Doi copilaşi să rămână fără mămică, e greu, mai ales că ea stătea cu ăştia mici. Şi pe capul soţului ce o fii, vă daţi seama, să stai cu sufletul la gură, în misiune, că poţi murii, şi sa te anunţe din ţară că a decedat soţia. Păcat de tinereţea ei. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, spune C.B. B.Radu