Spiridon Cristocea împlinește 80 de ani!

0

Fostul director al Muzeului Județean, la ceas aniversar

În vremuri în care atenția opiniei publice se îndreaptă în special către subiectele legate de război, problemele din sănătate și situația economică, valorile nu trebuie uitate! Despre o asemenea personalitate care și-a dedicat viața istoriei și culturii, în general, amintim astăzi. Spiridon Cristocea, fostul director al Muzeului Județean Argeș împlinește astăzi 80 de ani! 
Spiridon Cristocea s-a născut pe 20 ianuarie 1943, în comuna Dobrești, județul Argeș și a absolvit în anul 1965 Facultatea de Istorie din cadrul Universității București, secția Istorie medie a României. În perioada 1965-1968 a fost profesor titular la Școala Generală Boțești iar din 1968 până în 1987, muzeograf principal la Muzeul Județean Argeș. Din anul 1987 a fost șeful Secției de Istorie până în anul 2005, iar între anii 1990-2005 și director adjunct al prestigioasei instituții de cultură. De la 1 iulie 2005 a fost numit director general interimar iar de la 1 noiembrie 2005 și până în ianuarie 2015, a fost director general. În timpul în care a ocupat această funcție importantă, Muzeul Județean a trecut prin mai multe faze de transformare, modernizare și extindere astfel că, în 2015, a ajuns să aibă 11 expoziții permanente, după ce în 1968 funcționa în clădirea în care acum își desfășoară activitatea Școala Populară de Artă. După 2005, când Spiridon Cristocea a fost numit director general, a prins contur și proiectul Planetariului. A publicat numeroase lucrări științifice fiind specialist în istoria medie a României și arheolog expert acreditat în 2005 în arheologie medievală. Pe lângă activitatea de istoric și cea din cadrul managementului muzeal, Spiridon Cristocea și-a continuat și activitatea didactică la Universitatea din Pitești unde din anul 1998 a fost lector, iar din 2005 conferențiar la Facultatea de Științe Socio-Umane, catedra de Istorie-Muzeologie. Este doctor în istorie și a fost distins de-a lungul timpului cu numeroase premii și diplome, printre care Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler acordat de Președintele României în 2004, premiul “Nicolae Bălcescu” acordat de Academia Română în anul 2013 și diploma de cetățean de onoare al județului Argeș acordată în anul 2011.
La ceas aniversar , familia sa frumoasă îi transmite: “ LA MULȚI ANI FRUMOȘI ȘI SĂNĂTOȘI !”
“Pentru cel mai bun și mai drag OM, SOȚ, TATĂ, BUNIC, PRIETEN,
Cu ocazia aniversării celor 80 de primăveri, cele mai calde gânduri și urări de sănătate fericire, bucurii, împliniri și viață lungă în continuare! Suntem recunoscători lui Dumnezeu în fiecare secundă, că exiști în viețile noastre! TE IUBIM PÂNĂ LA STELE ȘI ÎNAPOI!
Cu dragoste infinită,
FAMILIA”
Un sincer La mulți ani cu sănătate și împliniri și din partea Curierului zilei! I.I