Sfinţii zilei

0



În această lună, în ziua a opta, po­menirea sfântului măritului apos­tol şi evanghelist Ioan, rezemătorul pe piept şi iubitorul de feciorie, de Dumnezeu cuvântătorul; adică adunarea sfintei pulberi ce iese din mormântul său, numită mană.


Preabunul Dumnezeu şi Iubitorul de oameni Domnul nostru, pe cei ce s-au nevoit cu osârdie pentru Dânsul, pe sfinţii Săi ucenici şi apostoli, prooroci şi mucenici, şi pe toţi cei ce bine au plăcut Lui, nu i-a învrednicit numai Împărăţiei cerurilor şi veşnicelor bunătăţi, ci şi locurile în care au strălucit şi au fost îngropaţi ei, le-au luminat cu multe minuni, arătându-le pline de daruri. Astfel şi mormântul în care fusese îngropat marele apostol şi evanghelist Ioan de Dumnezeu cuvântătorul, în toţi anii izvorăşte şi izbucneşte afară fără de veste în a opta zi a lunii lui Mai, din suflarea Sfântului Duh, praf şi pulbere sfântă pe care locuitorii de acolo o numesc mană. Şi aceasta luând-o cei ce vin acolo, o au pentru izbăvirea de toate bolile, spre tămăduirea sufletelor şi sănătatea trupului slăvind pe Dumnezeu şi pe robul Său Ioan cinstindu-I.
Din cuvântul de laudă al lui Sofronie patriarhul Ierusalimului.
Se cuvine a şti că tatăl cuvântătorului de Dumnezeu era Zevedeu, iar maica sa era Salomi, fiica lui Iosif, logodnicul Născătoarei de Dumnezeu. Pentru că Iosif a avut patru feciori: pe Iacov, pe Simeon, pe Iuda şi pe Iosif, şi trei fiice: pe Estir, pe Marta şi pe Salomi, care a fost femeia lui Zevedeu şi maică a lui Ioan cuvântătorul de Dumnezeu. Deci Mântuitorul era unchi lui Ioan, pentru că era frate al Salomiei, fiica lui Iosif. Se cuvine să ştim că în vremea când a fost vândut Domnul nostru iudeilor şi a fost răstignit, au fugit toţi. Dar Ioan, ca un iubit, a fost de faţă la vânzarea şi la răstignirea Lui, şi a venit şi la mormânt cu Petru. Apoi a luat pe Născătoarea de Dumnezeu întru ale sale. De aceea se zice că a avut trei maice pe pământ: întâi pe Salomi, dintru care s-a născut; a doua, tunetul, că s-a numit fiul tunetului; şi a treia pe Preasfânta de Dumnezeu Născătoarea, precum a zis Domnul: . Şi a îngrijit-o Ioan până la adormirea ei. Amin.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.