- Investițiile sunt pentru reabilitare energetică
Costurile mari de întreținere, în special la energia electrică și gaze dau mari bătăi de cap conducerilor unităților de învățămând din oraș. Ieri primarul Cristian Gentea a semnat șapte contracte de finanțare în valoare de peste 54 milioane de lei, pentru reabilitarea termică a șase școli dar și a sedilui Primriei Pitești.
În aceste condiții s-au căutat diverse soluții iar cele mai viabile sunt reabilitările energetice pe fonduri nerambursabile.
Astfel, Primăria Pitești a obținut fonduri pentru renovarea energetică a 6 școli, creșe și licee din oraș valorea proiectele ridicându-se la aproape 9 milioane euro.
Contractele de finanțare au fost semnate ieri la Ministerul Dezvoltării, de primarul Cristian Gentea și sunt făcute pentru următoarele unități de învățământ:
● Școala Gimnazială ,,Ion Minulescu” – 6.061.871,85 lei
● Școala Gimnazială ,,Tudor Mușatescu” – 6.074.759,48 lei
● Colegiul Tehnic ,,Costin D. Nenițescu” – 20.443.059,45 lei
● Liceul cu Program Sportiv ,,Viitorul„ – 6.497.473,70 lei
● Creșa nr.8 – Smeurei, Pitești – 1.945.563,28 lei
● Creșa nr.9 – Popa Șapcă, Pitești – 2.074.439,56 lei. Totodată autoritățile locale au obținut finațare și pentru reabilitatea energetică a Primăriei, în valoare de 11.255.117,54 lei. Proiectele fac parte din cadrul Rundei 2 a PNRR – Componenta 5 – Valul renovării.
Ce lucrări vor fi făcute
Lucrările propuse pentru creșterea eficienței energetice sunt:
● termoizolare pereți exteriori;
● schimbarea în întregime a tâmplăriei existente şi montarea nouă, cu trei rânduri de geam;
● termoizolarea conturului exterior al ferestrelor;
● dezafectarea terasei necirculabile existente şi proiectarea unei şarpante cu învelitoare metalică, care să asigure montarea surselor regenerabile de energie;
● termoizolarea tranşeului pentru pod;
● termoizolarea soclului perimetral;
● reabilitarea instalaţiilor de încălzire;
● reabilitarea instalaţiilor de apă caldă menajeră;
● reabilitarea instalaţiilor electrice;
● montarea instalaţiilor de ventilare mecanică în fiecare sală de clasă, unităţi de recuperare de tip aer/aer;
● montarea sistemelor de monitorizare şi control;
● montare surse de energie regenerabilă;
● refacerea trotuarului de protecţie şi hidroizolarea fundaţiei. Durata de implementare a proiectelor este de 24 luni, a transmis Pimăria Pitești. S.M.