- Superliga, Etapa 25: U Cluj – CS Mioveni 2-2 (1-2)
CS Mioveni a scăpat două puncte printre degete la Mediaș în meciul cu U Cluj, fiind nevoită să se mulțumească doar cu o remiză.
Galben-verzii au codus cu 2-0 în minutul 28, după o evoluție foarte bună și după două goluri marcate de Rusu și Benchaib din penalty. Rusu a înscris după o schemă la un corner, mingea centrată pe jos fiind șutată în poartă de atacant. Apoi, tot el a scos penalty, adversarul lovind balonul cu mâna la un duel, iar d ela punctul cu var a transformat fără emoții Benchaib. În minutul 40, pe un contraatac mingea circulă din prima pe traseul Carnat – Rusu – Benchiab, iar ultimul singur cu portarul nu poate să îl invingă pe acesta, care a avut un reflex uimitor. Două minute mai târziu, Thiam reduce din diferență pentru clujeni după ce balonul îl lovește pe Mboumbouni în călcâi și rămâne la atacant, șutul acestui prin surprindere orindu-se în vinclu la colțul scurt. După pauză, gazdele au dominat, au forțat și au egalat în cele din urmă după o lovitură liberă de pa 18 m, zidul despărțindu-se și creându-se culoar pentru golul lui Ispas. Mioveniul a mai avut în schimb câteva contraatacuri periculoase, prin Antal (două) și Krasniqi, dar șuturile acestora nu și-au atins de puțin ținta.
Pentru CS Mioveni este un punct important, câștigat în deplasare, iar Dică rămâne neînvins în 4 etape, de la preluarea echipei.
U Cluj – CS Mioveni 2-2 (1-2)
Au marcat: Thiam (40), Ispas (72) / Rusu (3), Benchaib (27)
U Cluj: Iliev – Ilie, Miron, Ispas – Oancea (82 Haită), Bic (46 Pires), Remacle (46 Filip), Chipciu – Ianis Stoica (88 Fulop), Thiam, Gomes (72 Bălan). Antrenor: Ovidiu Sabău
Mioveni: Greab – Sno, Scarlatache, Garutti, Pedroso – Mboumbouni (80 Lepistu), Lixandru – Diallo (72 Buziuc), Benchaib (87 Burnea), Carnat (72 Antal) – Rusu (87 Krasniqi). Antrenor: Nicolae Dică
Arbitru: Szabolcs Kovacs
Cartonașe galbene: Ispas (28) / Pedroso (20), Buziuc (87) S.M.