L-au reținut când își bătea nevasta!

0

O şoferiţă din Piteşti a fost martora unor scene teribile, în timp ce se afla la volanul maşinii sale. Femeia a văzut cum doi bărbaţi se ceartă şi a oprit lângă ei. Unul dintre ei, i-a lovit maşina cu pumnii şi piciorele cerându-i să-şi vadă de drum. Conducătoarea auto a filmat întreaga scenă şi s-a oprit direct la Secţia 3 Poliţie. Când au ajuns acasă la individ, acesta îşi bătea nevasta,. Povestea nu se sfârșește aici!
Incidentul a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 20.00, în zona Exerciţiu. Şoferiţa conducea maşina pe o stradă, printre blocuri, când a ajuns lângă doi bărbaţi care aveau un conflict. Nu îi cunoştea pe niciunul. A oprit, de teamă să nu-i lovească cu maşina. Asta l-a înfuriat pe unul dintre ei care i-a cerut să plece.
Femeia a scos telefonul şi a început să filmeze. Bărbatul i-a lovit portiera autoturismului cu pumnii şi picioarele.
Şoferița s-a dus la Secţia 3 Poliție şi le-a arătat oamenilor legii filmarea, povestind ce a păţit. Bărbatul a fost identificat în scurt timp cu ajutorul înregistrării. Este Valeriu U,. de 42 de ani, din Piteşti Un echipaj de poliţiști s-a dus la el acasă. Când au ajuns oamenii legii, Valeriu U. şi-a agresat soţia. De faţă cu poliţiştii, a tras-o de păr şi a împins-o. Mai mult, înainte, îşi lovise cu pumnul în zona toracelui fiul major. În ciuda celor petrecute, nici soția, nici fiul nu au vrut să depună plângere împotriva bărbatului. Cu toate acesta acesta a fost dus la audieri şi în cursul nopţii a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Ieri bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea luării unei măsuri preventive. Împotriva lui s-a dispus controlul judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.