Ca urmare a reglementării comercializării produselor lactate (Legea laptelui nr.307/2022) în județul Argeș, instituțiile abilitate au făcut în permanență verificări pe teren pentru a vedea cum se respectă aceste prevederi.
În acest sens, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș în colaborare cu Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului dar și alte instituții ale statului au efectuat în ultima perioadă acțiuni de informare a operatorilor economici cu privire la noile prevederi legislative.
Concret este vorba despre expunerea în mod separat la vânzare a următoarelor categorii de produse:
● lapte și produse lactate autentice
● produsele alimentare pe bază de lapte cu adaos de grăsimi și/sau proteine altele decât cele lactate
● produse alimentare/specialități din grăsimi hidrogenate/vegetale.
Totodată, operatorilor economici li s-a adus la cunoștință că trebuie să realizeze o informare clară la raft asupra sortimentelor de produse comercializate, în așa fel încăt, să nu inducă în eroare consumatorii cu privire la caracteristicile produselor achiziționate. S.M.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525