La Dacia vin și arabii de la Aramco!

0
  • După chinezii de la Geely

Dezvoltarea este în plin proces, iar după chinezii de la Geely, francezii sunt pe cale să semneze cu un nou partener. Astfel, Aramco a semnat o scrisoare de intenție cu Renault Group și Geely privind participarea la noua companie de sisteme de propulsie cu emisii scăzute. 
Investiția Aramco ar urma să susțină dezvoltarea de soluții pentru combustibili sintetici și a tehnologiilor avansate în domeniul propulsiei cu hidrogen. Noua companie va avea o capacitate anuală de producţie de peste 5 milioane de transmisii și motoare cu combustie internă, hibridă și plug-in hibridă. Arabii vor să devină acționar minoritar în cadrul noii companii de tehnologie în domeniul sistemelor de propulsie care va fi constituită de Renault Group împreună cu Geely. Noua companie va fi dedicată tehnologiilor de propulsie cu combustie internă și hibridă, motoarele urmând să fie fabricate și la Mioveni și montate inclusiv pe Dacia. Investiția Aramco va susține dezvoltarea companiei și va contribui la cercetarea și dezvoltarea unor soluții de combustibili sintetici și a unor tehnologii de nouă generație în domeniul propulsiei cu hidrogen. Este de așteptat ca Renault Group și Geely să-și mențină cote de participare egale în noua entitate independentă. Cu o rețea globală de 17 uzine mecanice și 5 centre R&D pe trei continente, viitoarea companie ar urma să devină un furnizor global cu o capacitate de producţie anuală de peste cinci milioane de transmisii și motoare cu combustie internă, hibride și plug-in hibride, vândute în peste 130 de țări. „Parteneriatul cu Aramco va duce la un nou nivel compania noastră mixtă cu Geely Group și o va plasa în prima linie a cursei pentru dezvoltarea tehnologiilor de propulsie cu combustie internă cu emisii foarte scăzute. Intrarea Aramco reprezintă un aport unic de know-how care va ajuta la dezvoltarea unor inovații revoluționare în domeniul combustibililor sintetici și ai hidrogenului a declarat Luca de Meo, CEO Renault Group.
„Ne bucurăm că Aramco ni se alătură pentru crearea unei companii lider la nivel global în domeniul sistemelor de propulsie sustenabile. Investiția propusă de Aramco reprezintă o recunoaștere din partea unui lider mondial în perspectivele de afaceri ale noii entităţi și a viziunii de pionierat în dezvoltarea combustibililor cu emisii scăzute de carbon, precum metanolul sau hidrogenul” a spus și Daniel Li, CEO al Geely Holding Group. S.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.