Noul Spital Orăşenesc din Mioveni funcţionează de la finalul anului trecut şi încet-încet se lucrează pentru a funcţiona la capacitate maximă. Până atunci se vor face multe angajări, iar unul dintre concursuri va avea loc chiar în perioada următoare.
În acest moment însă, Spitalul se confruntă şi cu unele probleme legate de faptul că nu sunt încheiate contractele cu Casa de Asigurări pentru a se face deconturile pentru tratamente. „Nu suntem Spital de Urgenţă, suntem Spital Orăşenesc. Nici nu avem această capacitate. Asta înseamnă că toate cheltuielile sunt acoperite de noi şi este diferenţă faţă de Spitalul Judeţean. Iar cheltuielile pe urgenţă sunt mari. De-asta fac un apel către pacienţi, să meargă întâi la medicul de familie şi apoi să se prezinte la spital. Fac această recomandare să nu vină pentru cazuri care ţin de medicul de familie. Noi suntem în plină organizare. Până vom avea personalul necesar îi vom direcţiona, când este cazul, pe pacienţi către celelalte spitale. Am încercat să impunem un standard modern în unitate şi de-asta nu vrem să lăsăm un puhoi de oameni la vizite. Am impus acest program de vizite pentru că nu avem personal şi vrem să reducem portanţa de germeni, mai ales că acum este şi perioada cu virusurile gripale. De asemenea, ne dorim ca pacienţii să nu vină cu mâncare de acasă, mai ales că nu avem frigidere în saloane. Nu putem controla ce aduce fiecare de la domiciliu şi aici există riscul de îmbolnăviri digestive. Depinde de fiecare pacient unde este internat, ce patologie are şi ce îl lasă medicul să aducă dacă are nevoie“, spunea managerul Spitalului Mioveni, Horia Trăilă.
Delegaţia din China este bine
Au trecut aproape două săptămâni de la revenirea în ţară a delegaţiei din Mioveni care a fost în China la Festivalul Internaţional de Folclor, iar membrii ansamblului Plai de Dor şi cei care au condus grupul sunt foarte bine şi nu prezintă simptome că ar fi îmbolnăviţi cu coronavirusul care a băgat spaima în toată lumea. Managerul Spitalului din Mioveni a explicat situaţia lor: „Persoanele care s-au întors din China sunt bine, nu avem probleme cu ele, nu au simptome de boală. Şi este îmbucurător pentru că a trecut ceva timp de când au venit acasă şi dacă era ceva trebuia să apară“.
Anestezist la Mioveni
De mai bine de o lună, la Spitalul Orăşenesc din Mioveni există şi medic anestezist, aceasta fiind o altă problemă încă de la deschiderea unităţii. Până acum o lună, problema era rezolvată prin prestări servicii cu alţi doctori, care însă nu erau permament în spital. „Avem anestezist, un medic foarte bun. Aceasta este realizarea lunii ianuarie. Din 5 ianuarie este aici, a venit prin transfer. Avem desigur şi back-up, pentru că anestezistul nu poate sta aici non-stop, iar după ora 15.00 rămâneam descoperiţi. Putem asigura acest post prin prestări servicii cu alţi doctori. Sunt mai linşitit în această privinţă acum…“ a mai spus managerul Horia Trăilă.
Medic pentru angiograf
La Mioveni se vor putea face şi investigaţii cu angiograful, RMN-uri sau computere tomograf, spitalul beneficiind de aparatură modernă în acest sens. „Sunt funcţionale şi autorizate multe secţii. Începând cu întâi, avem medic la angiograf, la radiologie, la RMN, s-a aprobat transferul. Însă, materialele nu sunt ieftine, iar cum nu avem încă contract cu Casa…. Astfel, o perioadă vom funcţiona pe pata serviciilor, dar facem solicitări să intrăm în programul de radiologie. Putem efectua investigaţii RMN, dar e nevoie de tehnicieni şi am scos post la concurs. Nu avem contract cu Casa, dar la persoanele internate putem face aici aceste investigaţii. Din experienţă, RMN-ul nu se face de urgenţă, în chimb CT-uri se mai fac…“ mai spunea conducătorul unităţii spitaliceşti din Mioveni.
Consiliul Local se ocupă de patrimoniu
Primăria şi Consiliul Local Mioveni se ocupă doar de ceea ce înseamnă patrimoniul şi cheltuielile administrative ale Spitalului Orăşenesc. Prezent într-o conferinţă de presă săptămâna trecută, chiar la sediul unităţii, primarul Ion Georgescu a vorbit şi el despre modul de funcţionare al instituţiei, explicând care este implicarea autorităţilor locale în funcţionarea spitalului.
„Sunt două probleme pe care vreau să le punctez în ceea ce priveşte noul spital. În primul rând, tot ceea ce înseamnă patrimoniu şi administrare intră în sarcina Consiliului Local, iar noi am înfiinţat deja o societate care administrază aceste servicii. Un al doilea punct despre care vreau să vorbesc, este acela că managerul Horia Trăilă este şi medic, începând cu 1 februarie. El a venit în calitate de manager dar acum vorbeşte şi în calitate de doctor. Apoi, vreau să subliniez faptul că noi am trecut de la un spital cu 140 de paturi, la un spital nou cu 250 de paturi. Le mulţumesc medicilor de la urgenţă şi din restul spitalului pentru modul cum tratează virusul gripal. Altfel, aşteptăm noul contract cu Casa, să trecem şi noi la decontarea serviciilor, dar asta probabil că se va întîmpla undeva în aprilie sau mai“, a declarat edilul Mioveniului.
Diferenţa între Spital Orăşenesc şi Judeţean
Procentajul intervenţiilor medicale la Spitalul Orăşenesc Mioveni s-au triplat de la deschiderea noului stabiliment modern. Iar pentru a face faţă tuturor solicitărilor, echipa medicală trebuie să se mărească, lucru care se întâmplă la Mioveni în continuu în această perioadă.
Făcând o comparaţie cu cazurile avute acum doi ani, pe finalul anului trecut s-a ajuns la peste 300% din cazurile ce existau în 2018. Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, a explicat cum se desfăşoară procesul medical în noua unitate: „Sperăm ca cetăţenii să fie mulţumiţi de paletele de servicii oferite. Spitalul Judeţean este pe altă treaptă ierarhică. Noi rezolvăm aici probleme care sunt la un anumit nivel. Avem în total 22 de compartimente – secţii, iar pe fiecare săptămână se deschide câte una. Medicii sunt aduşi din spitale universitare, au calitate, deci. Vreau să vă spun că în perioda Sărbătorilor, de exemplu, am avut cazuri tratate cu peste 350% faţă de aceeaşi perioadă din 2018. Iar numărul pacienţilor care nu sunt din Mioveni a crescut cu 40-45 %, ceea ce pentru noi este iarăşi îmbucurător. M-am tot repetat, aşteptăm noul contract cu Casa şi să deschidem noi secţii“.
Secţiile Spitalului
În momentul de faţă sunt deschise mai multe secţii la Spitalul Orăşenesc Mioveni, iar în perioada următoare, în altele noi se va începe tratamentul. Astfel acum funcţionează la Mioveni
– Chirurgia generală
– Obstetrică ginecologie şi neonatologie
– Pediatrie şi balneofizioterapie
– CPU
– Radiologie
De la 1 martie este aşteptat să se dea drumul la secţia Chirurgie vasculară şi la Angiograf. De asemenea, în aprilie-mai se vrea să funcţioneze şi secţia ortopedie.
Prima operaţie de menisc, managerul Trăilă
Peste aproape două luni, la Spitalul din Mioveni se aşteaptă să fie dată în folosinţă şi secţie de ortopedie. Aceasta are deja un prim pacient pentru o operaţie, şi anume pe managerul unităţii, Horia Trăilă. „Primul care se va opera artoscopic de menisc în acest spital, sunt eu. Vă anunţ acum, ca să ştiţi. Secţia va fi deschisă în curând“, spunea conducătorii unităţii spitaliceşti din Mioveni.
Intervenţii în plus faţă de Judeţean
La Spitalul din Mioveni se vor putea face şi anumite intervenţii medicale diferite şi în plus faţă de ceea ce se face în acest moment la Spitalul Judeţean Argeş şi asta datorită aparaturii de ultimă generaţie cu care este dotată unitatea. Managerul spitalului, Horia Trăilă, a fost cel care a făcut anunţul: „Se vor face nişte intervenţii care nu se fac la Spitalul Judeţean. De exemplu, protezări la genunchi şi şold, plus intervenţii artoscopice. Saloanele noastre o permit. De asemenea, angiograful este special pentru interventologie chirugicală, adică permite mai multe lucruri…“ S.M.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525