Judoka piteştean tot mai aproape de Olimpiadă
Performanţă de excepţie pentru sportul piteştean. Alexandru Raicu, judoka legitimat la FC Argeş-CSM Piteşti, a obţinut sâmbătă medalia de aur la Open-ul Austriei care s-a desfăşurat în localitatea Oberwart. Sportivul antrenat de Valentin Ioniţă şi Cornel Pălărie s-a impus în finala disputată la categoria 73 kg în faţa germanului Alexander Bernd Gabler.
La întrecerea găzduită de Sporthalle Oberwart au fost prezenţi peste 300 de sportivi din toată lumea, iar nivelul a fost unul extrem de ridicat. Rezultatul obţinut de Raicu este unul foarte bun şi îl propulsează pe acesta tot mai aproape de calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Alexandru este component de bază al lotului olimpic al României, campion naţional de seniori la categoria 73 kg şi multiplu medaliat la întrecerile internaţionale din ultimii ani. Sportivul este pregătit de antrenorii Valentin Ioniţă şi Corneliu Pălărie şi primeşte finanţare de la clubul FC Argeş. O participare la Olimpiada de la Tokyo ar fi cea mai mare performanţă pentru sportivul în vârstă de 23 de ani care se afla la primul lui aur la seniori. El a mai avut medalii la juniori, la tineret sau la cadeţi.
În clasamentul pe naţiuni, România s-a clasat pe locul doi la openul austriac. Pe locul I a terminat Japonia, cu două medalii de aur, iar pe trei, Rusia, cu o medalie de argint şi una de bronz. Federaţia Română de Judo şi-a fixat ca obiectiv principal o medalie la Olimpiada de la Tokio, iar ca obiective secundare, cel puţin două medalii la Europenele din Cehia din luna mai, precum şi cât mai multe clasări pe podium la Open-uri,
Grand Prix-uri sau Grand Slame-uri, care sunt aducătoare de puncte şi de bani. M.D.