În această lună ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Tarasie, arhiepiscopul Constantinopolului.
Sfântul Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, era de sorginte nobilă. S-a născut şi a crescut în Constantinopol unde a primit o educaţie aleasă. Astfel, a fost repede promovat la curtea Împăratului Constantin al VI-lea Porfirogenetul (780-797) şi al mamei sale, sfânta Împărăteasă Irina () primind funcţia de senator.
În acele vremuri Biserica era tulburată de lupta iconoclaştilor. Sf. Patriarh Pavel (), înainte susţinător al iconoclasmului, s-a căit de rătăcirea sa şi şi-a dat demisia, retrăgându-se la o mănăstire şi luând schima îngerească. Când Sf. Împărăteasă Irina l-a vizitat împreună cu fiul său, împăratul, Sf. Pavel le-a spus că cel mai vrednic să fie succesorul său era Sf. Tarasie, care în acel moment era încă mirean.
Sf. Tarasie a condus cu înţelepciune Biserica timp de 22 de ani, ducând o viaţă strict ascetică. Toate veniturile sale le-a cheltuit în scopuri plăcute lui Dumnezeu, hrănind şi uşurând viaţa bătrânilor neputincioşi, a celor împovăraţi, a văduvelor şi orfanilor, iar de Sfintele Paşte le pregătea o masă şi îi servea personal pe săraci.
Sf. Patriarh l-a acuzat cu tărie pe Împăratul Constantin Porfirogenetul când şi-a calomniat soţia, Împărăteasa Maria, strănepoata Sf. Filaret cel Milostiv (1 Decembrie), astfel încât să o trimită pe Maria la mănăstire şi scăpând de căsătoria cu o rudenie. Sf. Tarasie a refuzat categoric să anuleze căsătoria împăratului, lucru pentru care sfântul a căzut în dizgraţie. Însă nu la mult timp după aceea, mama sa, Împărăteasa Irina l-a detronat pe Constantin.
Sf. Tarasie a adormit în anul 806. Înainte de moartea sa diavolii au cercetat viaţa sfântului încă din tinereţe, încercând să-l aducă la deznădejde pentru unele păcate pe care le-ar fi făcut acesta.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525