Construcţia secţiunii 5 a Autostrăzii Piteşti – Sibiu, adică porţiunea până la Curtea de Argeş, a intrat pe un făgaş normal. Adică, CNAIR (Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere) poate semna contractul de proiectare şi execuţie a acestui lot de drum.
Până acum, doar primul din cele 5 loturi, cel de la Sibiu la Boiţa, a intrat în lucru, în rest celelalte porţiuni fie au fost blocate de proceduri de achiziţie, fie nu au fost scoase nici măcar la licitaţie. Autostrada Piteşti – Sibiu, care ar urma să aibă 122,1 kilometri, este împărţită în 5 loturi: Sibiu-Boiţa (13,17 km), Boiţa-Cornetu (31,33 km), Cornetu-Tigveni (37,4 km), Tigveni-Curtea de Argeș (9,86 km) şi Curtea de Argeș – Piteşti (30,35 km). Pe acest ultim tronson, de la Curtea de Argeş la Piteşti, s-au dus adevărate lupte în justiţie, ajungându-se până la instanţa supremă, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca fiind inadmisibilă contestaţia asocierii China Railway – Viaponte. Licitaţiile pentru lotul de autostradă până în oraşul Basarabilor au fost lansate acum aproape 3 ani, procedura de achiziţie fiind pornită în 11 iulie 2017. Costul estimat al lucrării este de 1,83 miliarde lei, pentru cei 30,35 km de drum. Timp de doi au s-au făcut evaluări şi s-au rezolvat contestaţiile după care, în vara anului trecut, Astaldi să fie desemnată câştigătoare. A urmat apoi contestaţia la ICCJ a asocierii româno – chineze şi de curând, respingerea ei. În continuare, până să vedem un şantier de autostradă pe care să se lucreze, între Curtea de Argeş şi Piteşti, mai trebuie finalizate proceduri şi, nu în ultimul rand, trebuie începute exproprierile, iar mai nou, trebuie aşteptată trecerea crizei coronavirus. S.M.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525