Victorie la limită la Severin!

0



Deşi este pauză competiţionlă totală, în ceea ce priveşte fotbalul, fără campionat în desfăşurare, fără antrenamente şi amica­luri, încercâm să menţinem vie memoria microbiştilor argeşeni, în ceea ce priveşte actuala desfăşurare a campionatului Ligii a II-a, un campionat în care, la întreruperea lui acum două săptămâni, CS Mioveni se afla pe locul 2 iar FC Argeş pe poziţia a 4-a. Şi începem cu o retrospectivă a meciurilor disputate de CS Mioveni, 23 de partide în urma cărora a acumulat 39 de puncte, fiind pe locul secund în clasament.


În etapa a treia, galben-verzii s-au deplasat la Severin, unde au obţinut o nouă victorie în deplasare, elevii lui Marius Stoica impunându-se în faţa echipei Viitorul Pandurii Tg Jiu, cu 1-0 (0-0). Unicul gol al partidei a fost marcat de Balint, în minutul 49, din pasa lui Hergheligiu, în urma unui contraatac început de Coşereanu. Galben-verzii au făcut un meci foarte bun, în care au ratat foarte multe ocazii, prin Coşereanu, Raul Costin, Hergheligiu, Balint şi Rădescu, în timp ce portarul Croitoru s-a remarcat în două rânduri la acţiunile periculoase ale gazdelor. Cu acest succes, CS Mioveni a acumulat 7 puncte în clasament şi este pe locul 4.
Viitorul Pandurii Tg Jiu – CS Mioveni 0-1 (0-0)
A marcat: Balint (49)
Viitorul Pandurii:
Anca-Trip – Ciul, Yabre, Oros (cpt.), Andr. Dragu – Astafei (35 Vasile Pop), Parnău (65 Hăjmăşan), Negrean, Gîrbiţă – Buia (53 Alexandru Pop), Bădăuţă. Antrenor: Cristian Lupuţ
CS Mioveni:
Fl. Croitoru – Rob. Ghiţă, Beţa, Celea, Ct. Alexe – R. Costin, Anghelina – Hergheligiu, Cioargă (53 Işfan), Coşereanu (68 Rădescu) – Val. Balint (75 Măzărache) Rezerve: Val. Sima – Albăstroiu, Burnea, Massaro. Antrenor: Marius Stoica
„A fost o fază frumoasă, creată de Coşereanu, Hergheligiu şi de mine. Am simţit că Hergheligiu va da în faţa porţii şi am apărut foarte bine acolo şi am trimis în plasă. A fost foarte importantă victoria pentru noi! A fost un meci în care, în prima repriză am dominat, dar după gol, au cam venit peste noi. Până la urmă a ieşit bine! A fost un meci echilibrat, au avut şi ei două ocazii mari, dar am avut şi noi o bară prin Raul şi eu am mai scăpat singur cu portarul…” Valentin Balint. S.M.