Retrospectiva actualului sezon de Liga 2: Cum a ajuns CS Mioveni pe locul 2 în clasament
Deşi este pauză competiţionlă totală, în ceea ce priveşte fotbalul, fără campionat în desfăşurare, fără antrenamente şi amicaluri, încercâm să menţinem vie memoria microbiştilor argeşeni, în ceea ce priveşte actuala desfăşurare a campionatului Ligii a II-a, un campionat în care, la întreruperea lui acum două săptămâni, CS Mioveni se afla pe locul 2 iar FC Argeş pe poziţia a 4-a. Şi am început cu o retrospectivă a meciurilor disputate de CS Mioveni, 23 de partide în urma cărora a acumulat 39 de puncte, fiind pe locul secund în clasament.
Etapa 12: CS Mioveni – SportulSnagov 2-1 (0-0)
CS Mioveni a obţinut în etapa a 12-a a campionatului a şaptea victorie din acest sezon şi şi-a consolidat poziţia a doua în clasament, acumulând 26 de puncte şi fiind la egalitate cu liderul Turris. Galben-verzii au fost chiar şi pe locul 1 pentru câteva ore după victoria cu 2-1 cu Sportul Snagov, însă cu o eară înainte de meciul cu Snagov, Turris şi UTA au remizat, iar teleormănenii au revenit pe prima treaptă a podiumului. Revenind la meciul cu Sportul Snagov, partida a fost una dificilă, aşa cum se aşteptau jucătorii şi antrenorii, chiar dacă adversara era echipa de ultimul loc. Elevii lui Marius Stoica au dominat, şi-au creat multe ocazii de gol, dar şi portarul Sima, revenit între buturi, a avut câteva intervenţii salvatoare. La pauză a fost 0-0, iar la reluare, Hergheligiu a deschis scorul în minutul 58, cu un şut din careu, după o fază făcută pe stânga de Măzărache. În minutul 76, oaspeţii au egalat prin Stoica, după ce apărarea noastră nu a putut respinge un balon din 6 m. Salvarea a venit de la Anghelina, jucător introdus de marius Stoica după golul egalării. Mijlocaşul a marcat decisiv în ultimul minut de joc, un gol superb din lovitură liberă de la 30 m, mingea poposind în vinclul porţii lui Micle. Pentru CS Mioveni urmau două deplasări una la U Cluj şi alta la Farul, după care echipa urma să joace acasă, în Cupă cu Hermansntadt, pe 28 octombrie.
CS MIOVENI – SPORTUL SNAGOV 2-1
Stadion: Orăşenesc (Mioveni – Argeş);
Arbitru: Mircea Ardelean (Arad); Asistenţi: Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca) şi Doru Zamfir (Slatina); Rezervă: Ovidiu Robu (Chitila – Ilfov); Observatori: Silviu Veronel Ioan (Galaţi) şi Constantin Pintilie (Râmnicu Vâlcea).
– CS Mioveni: Val. Sima – Rob. Ghiţă, Celea, Beţa, Ed. Stoica, R. Costin, M. Şerban, Coşereanu (cpt.) (77 Anghelina), Hergheligiu, Massaro (59 Balint), Măzărache(74 Işfan)
Rezerve: Bg. Preda – Burnea, Ct. Alexe, Anghelina, Işfan, Şimăndan, Val. Valint
Antrenor: Marius Stoica
– Snagov: Micle – Poştoarcă, Turbatu, Ghidurea, Ad. Neacşu, Mocioacă, G. Apostol, Ad. Stoica (cpt.), Nechita, Safsaf, Narcis Ioniţă
Rezerve: Oct. Stanciu – Mirică, Cubleşan, Vl. Bărbulescu, Dorobanţu, Fl. Lungu, Iul. Roşu
Antrenor: Valentin Ivan. S.M.