Nimic în viaţa popoarelor nu s-a făcut fără o clipă magică, fără o idee împărtăşită de mulţime, fără trăiri înălţătoare. Poporul român nu face excepţie de la această paradigmă, iar formarea statului naţional nu ar fi fost posibilă fără Posada, precum nici Marea Unire nu s-ar fi înfăptuit fără Alba Iulia. Desigur, dacă am fi gândit şi simţit ca în zilele noastre, dacă am fi avut Facebook, nu l-am fi învins pe Carol Robert de Anjou, deoarece unii ar fi fost pentru, iar alţii contra să îl atacăm pe marele rege, iar despre celelalte mari înfăptuiri nu ar mai fi nici măcar vorba.
Nu reuşim să ne dăm seama de ce am rămas la coada Europei, cu toate că răspunsul este foarte simplu şi anume lipsa ideilor curajoase şi a unităţii în cuget şi simţire. Acum, ne ocupăm mai mult cu demolările, vrem să fim cei mai şmecheri de pe continent, contestându-ne valorile, toate pe care le avem. Scapă doar Eliade, Cioran şi Brâncuşi din cauză că au plecat în Occident, ar fi scăpat şi Eminescu, de pildă, dacă ar fi rămas la Viena sau Berlin şi ar fi scris în limba germană, ceea ce ar fi fost însă imposibil, vorba cronicarului, ”se sparie gândul”.
Înainte de a continua ideea mea, de a ajunge la situația de pe aeroportul din Cluj Napoca, amintesc ce spunea, de curând, președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop.
” Îl avem pe Ion Creangă și îl disprețuim, pe motiv că limba „Amintirilor din copilărie” ori a poveștilor sale nu ar mai fi actuală sau că ar fi prea regională. Ne gândim la Eminescu precum la un autor depășit de vreme, „naționalist” și „autohtonist”, indicat să fie ascuns „în debara” etc. Îi veștejim pe Camil Petrescu, pe Mihail Sadoveanu și chiar pe George Călinescu, fiindcă au trăit o parte din viață sub comuniști și că au făcut atunci compromisuri, ca și cum viața ar fi posibilă fără niciun fel de compromis. Ne supărăm pe imnul național sau pe stema țării, pe motiv că nu ar mai fi actuale și reprezentative. Cu alte cuvinte, avem un spirit destructiv foarte dezvoltat, dar stăm mai rău cu cel constructiv.”
Rețineți ideea cu spiritul distructiv și gândiți-vă că bulgarii și ungurii sunt înaintea noastră pe multe direcții tocmai fiindcă își dau adesea dreptate unii altora, în loc să se injure între ei de dimineața până seara.
Să vin acum, în mod direct, la subiect și să spun cum mi-am imaginat eu situația de pe aeroportul din Cluj Napoca, atunci când vreo două mii de români s-au adunat să plece în Germania să culeagă sparanghelul. M-am gândit ce ar fi fost dacă s-ar fi ridicat un bărbat, un om puternic, un erou, zicând în fața mulțimii următoarele cuvinte:
– Fraţilor, mergem la nemţi fiindcă ne e mai frică de sărăcie decât de pandemie, dar bine ar fi să putem rămâne acasă, lângă familie şi copii, în ţara pe care o avem. În acest sens îl rog pe domnul premier să vină aici şi să ne promită că ne găseşte într-o săptămână ceva de lucru, la jumătate chiar din salariul pe care ni-l dau angajatorii germani.
– Unde să ne găsească ? ar fi zis unul.
– În construcţii, să facem calea ferată Vâlcea – Vâlcele, care s-a dărâmat fiindcă nu s-a dorit să avem aşa ceva, ori să facem o autostradă, iar dacă asta nu se poate, atunci să punem noi sparanghel în ţară şi să îl vindem în Germania şi Italia.
Îmi imaginez că domnul Ludovic Orban s-ar fi mişcat imediat spre Cluj Napoca dacă ar fi avut loc o asemenea scenă şi garantez că s-ar fi găsit ceva bani, mai ales că am scăpat de baremul deficitului bugetar, pentru ca o sută de mii de români să lucreze în agricultura ţării sau pe vreun mare şantier.
În paranteză fie spus, domnul Klaus Iohannis şi tot PNL au insistat ani de-a rândul că Dragnea şi PSD au trimis românii în dispora, i-au alungat din ţară, dar acum s-a putut vedea clar că îi trimite guvernul în mod organizat, cu protocol semnat la nivel înalt. Asta este însă altă poveste.
Fiindcă sunt unul dintre cei care stă mai mult acasă în această perioadă, am timp să văd filme şi seriale de care în alte condiţii nu m-aş fi atins, iar printre ele am găsit unul care se referă al construcţia unei catedrale la Barcelona, în secolul al XIV – lea, la început, pe vremea când încă Basarab I încă nu formase Ţara Românească. Catedrala aceasta nu era finanţată de rege, nici de nobilimea din jurul oraşului, ci de bresle, de oameni, cu muncă voluntară, ca să nu îi spun patriotică.
Vedeţi, la alţii s-a putut ceea ce la noi este de neimaginat !
Observ că mulţi consideră, pe reţelele de socializare, că după ce se va încheia povestea asta nenoricită cu virusul se vor schimba multe pe planetă, aşadar şi în România. Pe planetă nu ştiu ce se va schimba, sunt mai degrabă sceptic, dar în ţară ar fi normal să se întîmple ceva. Covid – 19 ne-a arătat că statele şi naţiunile au fost nevoite să se descurce pe cont propriu, cel puţin în primă instanţă. Solidaritatea a venit ceva mai târziu şi sub forma unor fonduri de împrumut ale UE.
În toate situaţiile de acest gen, fie ele ecologice sau militare sau sanitare, aşadar în marile crize, ţările vor avea grijă în primul rând de cetăţenii lor, apoi de ai altora. Credeţi că Germania nu găsea o sută de mii de nemţi mai săraci să îi trimită la cules aparanghel ? Evident că da, rata sărăciei este şia colo destul de mare. Doar că săracii sunt ţinuţi în izolare, nu pe aeroporturi şi avioane, unde riscă să ia virusul. Acolo sunt trimişi românii şi alţii ca ei.
Aş mai fi scris, dar ating limita celor o mie de cuvinte. Concluzia mea este că pentru Romînia pandemia este ultima frontieră. Dacă o vom traversa fără să ne trezim la realitate, vom rămâne în continuare nişte culegători de sparanghel.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni şi joi)
