Pandemia de coronavirus a amânat încă o competiție importantă de atletism. Ediţia 2020 a Maratonului Carpaţilor DHL, programată în data de 20 iunie, la Cheile Grădiştei, a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus, au anunţat organizatorii.
La întrecerea de la Cheile Grădiștei ar fi urmat să participe cei mai buni sportivi din România. Evenimentul cuprindea o cursă de maraton (42 km), cu 2.000 m diferenţă de nivel, un semimaraton (21 km), cu 1.000 m diferenţă de nivel, ştafetă 7K, formată din echipe de 3 sau 6, şi Kids Race. ”Dragii noştri, venim cu veşti legate de DHL Carpathian Marathon 2020. Am analizat cu atenţie întreaga situaţie şi am urmărit anunţurile făcute de autorităţi. Din motive de siguranţă pentru toată lumea implicată, de la participanţi, voluntari şi până la invitaţi şi echipa organizatorică, ediţia de anul acesta devine ediţia de anul viitor. Toate taxele de înscriere achitate deja vor fi donate, aşa cum facem în fiecare an, către Comitetul Naţional Paralimpic România. Dacă vă aflaţi printre cei înscrişi deja şi doriţi să reportaţi înscrierea pentru ediţia din 2021, vă rugăm să ne spuneţi şi aşa vom face. Detalii şi informaţii suplimentare găsiţi pe site-ul nostru: www.maratondhl.ro. Noi vă aşteptăm cu drag la ediţia DHL Carpathian Marathon 2021, unde ne dorim să ne vedem sănătoşi şi în număr cât mai mare!”, se arată în comunicatul organizatorilor”.
Până acum s-au desfăşurat zece ediţii ale evenimentului, cu 9.700 alergători şi 162.000 de euro donaţi. Alte curse programate în România au fost amânate, precum Bucharest Family & 10 K (22 august), Semimaratonul Bucureşti (5-6 septembrie), Maratonul Nisipului (7-8 noiembrie) etc. M.D.