Bunica Elena nu se teme de Covid-19

0



În contextul pandemiei de Co­vid-19, Fundația Conservation Carpa­thia vine în sprijinul comu­nităților din Rucăr, Lerești, Dâm­bovicioara, Valea Mare-Pravăț, Stoienești, Ce­tățeni, Nucșoara, Arefu, județul Argeș și Runcu, Moroieni, județul Dâmbovița, și oferă persoanelor în vârstă, fără nicio formă de ajutor, 500 de pachete săptămânal cu produse alimentare și de igienă de bază.


Astfel, 500 persoane cu vârsta peste 65 de ani, fără sursă de venit sau fără un sprijin din partea familiei, au primit alimente de bază cum ar fi orez, zahăr, mălai, ouă, ulei, fructe și legume de sezon sau conservate, brânzeturi, miere și produse de igienă, esențiale în această perioadă. Toate produsele au fost achiziționate, cât a fost posibil, de la mici producători locali, cu atenție la nevoile oamenilor în vârstă, dar și cu atenție la amprenta de carbon pe care aceste produse sau ambalajele lor o au, respectând o politică strictă de mediu. În cadrul deplasări lor cu alimentele pe la persoanele menționate mai sus, voluntarii au întâlnit-o pe bunica Elena din Valea Bădenilor. Are 94 de ani și nu îi este frică de Covid 19, după principiul că nu plecăm niciun viu de pe pământ. Femeia s-a arătat mult mai îngrijorată de faptul că nu a plătit dările la primărie, decât de soarta ei. Locuiește singură. Are o gospodărie mică și prin curte trăiesc niște găini și un pisoi. Primarul din Stoenești, Ion Marin zice că are doi copii și că cel mai aproape este la vreo 30 de km. Bunica Elena este încă vrednică și se descurcă mai mult singură. Cu toții au rămas impresionați de cât de demnă e! Bogdan Radu