Primar amendat că a chefuit!

0



În mediul online au apărut imagini cu o petrecere pe cinste care a avut loc în comuna argeşeană Cicăneşti, în ziua de Florii. Oamenii dansau şi chefuiau, alături de ei şi primarul comunei amintite, Ion Ionescu. În mod normal, asta nu ar fi fost nimic neobişnuit numai că, petrecerea avea loc în perioada stării de urgenţă, iar edilul care ar fi trebuit să se asigure că ordonanţele militare sunt respectate şi nu sunt organizate manifestări cu un număr mare de participanţi, încălca el însuşi măsurile impuse. A fost amendat cu o sumă mare, la fel şi ceilalţi participanţi.


O înregistrare în care mai multe persoane jucau de mama focului sârbe, fiind veselie mare, a devenit virală. Petrecerea fusese organizată de Florii de o persoană care sărbătorea onomastica fiicei şi soţului. Petrecerea avea loc, nu la locuinţa sărbătoriţilor, ci într-o local public, despre care se ştie că i-ar aparţine primarului Ion Ionescu dar care este închiriat altei persoane. Spre amuzamentul celor prezenţi, un bărbat ce purta haine de damă se scălămbăia în fel şi chip. Printre cei amuzaţi se situaţie, participant la petrecere, se număra şi primarul Ion Ionescu.
12 sancţiuni pentru încălcarea ordonanţelor militare
După ce imaginile au devenit virale, poliţiştii au demarat cercetări în acest caz. „În urma verificărilor efectuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș, au fost identificate persoanele care ar fi participat la eveniment, fiind aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 21.000 de lei, conform OUG 1/1999. Atragem atenția tuturor cetățenilor cu privire la importanța, pentru noi toţi, a respectării restricțiilor impuse prin Ordonanțele Militare pentru perioada stării de urgenţă, și reamintim că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni, dar şi că necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză! Vă rugăm să conștientizați importanţa măsurilor necesare în contextul situației epidemiologice din România, pentru limitarea riscului de răspândire a infectiei cu Coronavirus. Astfel, măsurile sunt cu caracter temporar şi trebuie interpretate în sensul de a limita, la nivel personal, riscul de a ne infecta, care va fi urmat de riscul de a transmite şi apropiaţilor această afecţiune”, a precizat Mădălina Epure, purtător de cuvânt al IPJ Argeş. Printre cei amendaţi s-a numărul şi priamrul Ionescu, acesta fiind sancţionat cu 2.000 de lei. Organizatoarea petrecerii a primit o sancţiune de 3.000 de lei. M.Sandu