Un liberal analizează guvernarea liberală, interviu cu fostul ministru al Economiei, domnul Andrei Gerea.
C.N. Cum vi se pare actuala guvernare? Șoferul acestei țări conduce bine?
A.G. Din punctul meu de vedere, după o lungă guvernare de stânga, mă așteptam ca dreapta să vină și să dovedească că e capabilă să guverneze mult mai bine decât cei pe care i-a tot arătat cu degetul. În orice caz, țara a fost dusă în prăpastie după discursul PNL-ului și al USR-ului. Cifrele au contrazis acel discurs, numai că, mă așteptam ca după ce au vorbit așa de puternic să vină cu o echipă consolidată care să demonstreze o guvernare adevărată. Din păcate, această guvernare, nu fac referire la perioada de criză, a început cu împrumuturi masive, cu cadouri făcute sistemului bancar, cu ambiții de ocupare a pozițiilor, fluxurilor de bază.
C.N. Pentru că guvernanții sunt liberali, nu ar fi trebuit să vedem o îmbunătățire în domeniul privat, nu numai ajutor pentru multinaționale?
A.G. Vorbesc de pe vremea când eram în PNL – întotdeauna liberalismul a ținut cont de cel care produce, de cel care îți asigură venituri la buget, asta înseamnă în primul rând companiile, că sunt ele românești sau străine. IMM-urile reprezintă o cotă importantă aici și în mod evident ne așteptam ca o guvernare de dreapta, liberală, să se orienteze în primul rând către aceste categorii. Aici au șchiopătat masiv, măsurile luate au fost deocamdată la nivel declarativ și mai puține lucruri concrete. De exemplu, plafonul de garantare a fost printre primele măsuri anunțate pentru susținerea mediului de afaceri. Însă au fost doar vorbe deoarece în mod evident, fiind criză, fiind închise multe companii, toți indicatorii situației lor financiare se vor degrada și nu vor mai corespunde normativelor bancare prin care puteau să beneficieze de o astfel de garanție. Cifrele unei afaceri trebuie să arate foarte bine ca să poată beneficia de sprijin financiar.
Singura măsură pe care au luat-o, care abia acum începe să se concretizeze, este acest șomaj tehnic care nu grevează bugetul foarte tare.
C.N. Ce ne puteți spune? S-au descurcat de când sunt la putere?
A.G. Nu prea! Să vedem când se va ridica Starea de Urgență. Să vedem din acel moment ce vor face, economia va trebui să fie repusă pe picioare.
C.N. În urma cu 50-60 de ani România era grânarul Europei. Ce vor face acum pentru agricultură?
A.G. România a fost grânarul Europei și în ultimii ani, numai că, trebuie să recunoaștem, a fost și o conjunctură favorabilă deoarece am avut parte de ploi la momentul potrivit. De multă vreme se discută, însă nu se fac investiții serioase în sistemele de irigații, astfel că un an secetos ne poate pune pe butuci.
C.N. Dacă nu s-ar fi schimbat guvernarea și ar fi rămas cei de stânga, credeți că s-ar fi descurcat mai bine?
A.G. Îmi aduc aminte de modul cum a fost dat jos Victor Ponta, în urma unui mare necaz, moartea acelor tineri la Colectiv, dar care i s-a imputat într-un mod absolut nepotrivit, nu era vina guvernului pentru acea tragedie. Dar guvernul a plecat și a urmat guvernarea lui Cioloș, care a fost un dezastru. În ultima parte, prin guvernul Dăncilă, stânga dădea deja semne de incoerență, de clătinare. Nu știu ce ar fi urmat, părerea mea este ca ar fi fost în continuare instabilitate politică, susținută în stradă de aceste partide care și-au dorit să ajungă la putere și să ne dovedească cât de bine pot guverna. Probabil că lucrurile iarăși ar fi stagnat, dar nu cred că ar fi mers atât de prost.
C.N. Schimbarea de stânga – dreapta se datorează în întregime domnului Tăriceanu?
A.G. La momentul respectiv au fost niște acorduri pe care dumnealui le-a făcut, iar decizia ieșirii de la guvernare a fost justificată. Nu s-au justificat piruietele făcute cu frecvența atât de mare deoarece acest lucru îți afectează mai mult partidul din care faci parte, rămâi fără electorat pentru că oamenii care te susțin nu mai știu ce să creadă despre tine. Noi am dorit să facem în ALDE un program de dreapta liberal – conservator, așa cum a fost PNL-ul tradițional, cu valori identitare românești, cu politici clare de dreapta. Am dorit să venim cu ceva nou, nu să mergem la oameni tot cu vorbe.
C.N. Credeți că liberalii de acum vor avea o soartă asemănătoare PNȚCD-ului după această criză?
A.G. Nu cred acest lucru deoarece se bucură de un sprijin popular destul de ridicat. În perioada de criză nu ai foarte multe de făcut, deși sunt de părere ca se putea face mai mult pentru a nu lăsa lucrurile să se degradeze foarte tare. Rămâne însă amintirea perioadei pre-criză care a fost foarte proastă, atunci când venea doamna vice prim-ministru cu aberații sau ministra muncii care avea probleme cu liftiera de la minister … oamenii mențin creditul, dar mult mai atenți cum să-l folosească. Dacă guvernarea nu se va pune serios pe treabă din momentul în care se ridică starea de urgență, părerea mea este că vor pierde semnificativ. PNL-ul pierde procente și le pierde în favoarea USR-ului în acest moment.
Consider că au ajuns să-l dispere pe președinte cu prostiile pe care le fac. Washington Post a tras recent un semnal de alarmă, spunând că pe fondul crizei corupția în România a înflorit, fiind pe primul loc în ceea ce privește achizițiile de materiale.
C.N. Ce soartă va avea țara noastră pe termen mediu?
A.G. Depinde foarte mult de noi toți, atunci când vine ziua în care poți să schimbi ceva, ziua votului, să fii mult mai deschis către fapte, către oameni care au realizat lucruri, care și-au îndeplinit promisiunile și să fii mai puțin deschis către cei care vând cai verzi pe pereți. Dacă vrem sa trăim mai bine în România trebuie să fim mult mai responsabili. Eu zic că avem șanse deoarece economia merge cât de cât natural, deci țara se poate mișca. Eu snt optimist pentru că am fost acolo, la guvernare, suficient timp cât să-mi dau seama că lucrurile pot fi mișcate în țara noastră.
Închei spunându-vă că în perioada asta m-am „aruncat” și eu prin diverse rețete culinare și văd că îmi ies, astăzi am în plan să fac niște spaghete.