“Izolarea la serviciu și la domiciliu instituie lagărele de muncă!”

0
0
  • Sportivii nu sunt de acord cu recomandările din protocolul emis de Ministerul Sănătății



Pe 5 mai a fost emis Ordinul comun, Minis­te­rul Tineretului și Sportului – Ministerul Sănătății pentru reluarea antrenamentelor sportivilor de performanță. Conform Ordi­nului nr.549/736 semnat de cei doi miniștri, măsurile de reluare a antrenamentelor pot fi dispuse după ce unitățile confirmă că îndeplinesc niște condiții draconice.


Sindicatul Național Sport și Tineret care reprezintă și interesele angajaților CSM Pitești, DJST Argeș și CSN Bascov-Budeasa a reacționat printr-un comunicat de presă față de măsurile impuse pentru reluarea pregătirii sportivilor. Reprezentanții antrenorilor și sportivilor spun că unele dintre aceste prevederi sunt foarte greu de îndeplinit. SNST cere relaxarea condițiilor draconice din acest protocol pentru ca sportivii să își poată relua antrenamentele și ulterior competițiile. Oficialii cluburilor argeșene spun și ei la unison că acele recomandări din protocolul comun sunt foarte greu de pus în practică și așteaptă ca unele dintre cerințe să fie adaptate la situația economică și posibilitățile cluburilor din România.
Comunicatul Sindicatului Național Sport și Tineret
Dintr-o dată, personalul de specialitate și cel administrativ devine indispensabil vieții sportive, dar la viața angajaților s-a gândit cineva? Vor fi obligați să renunțe la casă și la familie făcând ture de 14 zile, riscându-și sănătatea?
”Să stai izolat încă 14 zile e o aberație!”
Pentru sportivi, antrenori, medici și ceilalți componenți ai lotului condițiile sunt și mai grele:
Asta înseamnă că, pentru îndeplinirea acestei condiții, toți cei enumerați mai sus trebuie să stea izolați 14 zile, împreună cu toți membrii familiilor lor. Adică în data de 15 mai în niciuna dintre bazele sportive nu va fi îndeplinită această condiție. Nimeni nu se poate duce acasă să ceară familiei să renunțe toți la serviciile lor și să stea izolați 14 zile, e o aberație! Dar la ce să ne așteptăm atunci când ministrul sportului este consiliat de un profesor de latină și greacă veche?
”Angajatorii sunt direct răspunzători pentru sănătatea angajaților”
Sindicatul National Sport și Tineret atrage atenția asupra faptului că acest ordin este ilegal, ministrul poate face cel mult niște recomandări privind protecția sportivilor și a salariaților, dar nu poate suspenda prin ordin drepturile și libertățile fundamentale asociate muncii. Pe lângă Contractul individual de muncă, angajații au un Contract colectiv de muncă în vigoare, care le apără drepturile, iar obligativitatea turelor de 14 zile încalcă prevederile contractuale, precum și legislația în vigoare. În acest context, SNST solicită angajatorilor să aibă în vedere că acest ordin nu face decât să le transfere toată responsabilitatea, nu îi ajută și nu îi va exonera de eventualele situații care pot să apară în următoarea perioadă. Conform Codului muncii, angajatorii sunt direct răspunzători de sănătatea şi securitatea în muncă a angajaţilor, răspund pentru orice prejudiciu cauzat ca urmare a încălcării obligaţiilor privind sănătatea şi securitatea în muncă.
”Recomandările sunt făcute pentru a amâna reluarea pregătirilor”
În condițiile crizei sanitare actuale, pentru a preveni contaminarea, angajatorii trebuie să pună la dispoziţia salariaţilor și a sportivilor, în mod gratuit, produse igienico-sanitare și echipamente, să efectueze instructajul cu privire la măsurile de igienă şi să faca un efort logistic semnificativ cu scopul de a proteja angajaţii și sportivii de orice risc de îmbolnăvire. Conluzia este că recomandările sunt făcute doar pentru a amâna reluarea pregătirii sportivilor, condițiile impuse nu pot fi respectate ceea ce va duce la tensiuni între loturile de sportivi, centrele de pregătire și salariați. Este nevoie de o reevaluare a acestor prevederi, acordul expres al salariaților și sprijin real din partea ministerului care întârzie răspunsul la solicitarea sindicală privind necesitatea recunoașterii efortului depus printr-o recompensare financiară a angajaților.
Echipa SNST
Popa: ”Vor apărea norme de relaxare”
Cătălin Popa, directorul Clubului Sportiv Municipal Pitești, este convins că unele recomandări din acest protocol vor fi relaxate: ”Am citit și eu foarte atent recomandările din acest protocol. Toți vrem să începem antrenamentele, dar până nu sunt asigurate toate condițiile, nu își asumă nimeni riscurile. Este suficient să apară un caz de infectare pentru ca situația să degenereze. Aceste condiții au fost strict puse pentru siguranța sportivilor. Sunt sigur că vor apărea norme de relaxare. La început nu vom putea folosi spațiile închise gen vestiare, sală de forță, bazin, saună. Vom începe antrenamentele în aer liber, în efectiv redus, iar pe parcurs cred că se va putea desfășura pregătirea în grupuri mai mari. Noi avem la club sportivi care sunt angrenați și cu școala. Va trebui să găsim o soluție pentru a-și putea susține examenele pe care le au de dat. Obiectivele recomandărilor din acest protocol nu sunt de a împiedica reluarea antrenamentelor, ci de a păstra sănătatea sportivilor”.
Din: ”Trebuie să știm foarte clar care sunt condițiile”
Gheorghe Din, antrenorul lotului național de canoe juniori al României, speră să-și poată relua antrenamentele într-un timp cât mai scurt: ”Până acum Federația Română de Kaiac-Canoe nu ne-a anunțat când vom putea reîncepe antrenamentele. Noi le-am dat sportivilor programe individuale de pregătire pe care fiecare și le face acasă, dar nu este ca și cum ai face antrenamente pe apă. Ținem legătura cu ei prin telefon. Din ce am înțeles vor mai fi discuții cu reprezentanții Ministerului Sănătății pentru relaxarea acelor măsuri din acel protocol emis de Ministerul Sănătății. Trebuie să se știe foarte clar care vor fi condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cluburile și federațiile sportive pentru reluarea antrenamentelor. În funcție de aceste decizii vom ști ce avem de făcut. Competițiile care erau cuprinse în calendarul competițional sunt suspendate. Cred că după ce se va începe pregătirea se va reface și calendarul competițional”. M.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.