Interlop din Câmpulung arestat pentru viol!

3
1

Un cunoscut interlop din Câmpulung a fost reţinut fiind pentru viol. Bărbatul în vârstă de 35 de ani, este acuzat că ar fi obligat în tânără să facă sex oral, în scara unui bloc. Fapta s-a petrecut în dimineaţa de Crăciun, anul trecut. Nu recunoaşte fapta, în dosar fiind dispuse expertize care să-i dovedească vinovăţia. Astfel se explică de ce a fost arestat după atâta timp. Individul este cunoscut ca fiind organizatorul celebrului jaf de la Altex din Iaşi, în 2015 când au fost furate electronice de sute de mii de lei.  M.S.

„Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Câmpulung au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de viol şi au reţinut un bărbat de 35 de ani, din Câmpulung.

Din cercetări s-a stabilit că, în dimineaţa zilei de 25 decembrie 2019, ar fi constrâns o femeie de 25 de ani, să întreţină relaţii sexuale.

Pentru administrarea probatoriului au fost dispuse şi efectuate expertize medico-legale.

În cursul zilei de ieri, 14 mai a.c., bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, anunţă IPJ Argeş.

Cristian M. este recidivist. El a avut în trecut mai multe condamnări dar a devenit celebru în anul 2015, când a organizat spargerea celui mai mare centru Altex din Iaşi. „Hoţii au reuşit să fure bunuri în valoare de 650.000 lei. Ei au urcat pe acoperiş cu scara cumpărată de la Dedeman, au tăiat o coală din aluminiu, apoi au coborât în interior pe o funie. De aici au urcat tabletele, laptopurile şi smartphone-urile cu sfoara, apoi au fugit”, scria presa la momentul spargerii. Bărbatul a fost condamnat la 4 ani şi 8 luni pentru acest furt, fiind eliberat condiţionat.  În timpul procesului el a achitat o parte din pagubă, luându-şi angajamentul că va plăti în rate lunare şi restul.

Judecătoria Câmpulung a admis propunerea de arestare preventivă şi a emis pe numele bărbatului un mandat pentru 30 de zile.

3 COMENTARII

  1. Nu va suparati, din care motiv nu ne informati si despre datele de stare civila a acestuia,nu de alta,ci doar sa ne putem feri cat si a se face o cercetare si cu privire la alte fapte asemanatoare savarsite de acesta si gruparea din care face parte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.