- Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaților
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind înființarea „DNA-ului Pădurilor”, o instituție pe modelul DIICOT și DNA, care să activeze la nivel național și să combată infracțiunile împotriva mediului înconjurător.
Proiectul, adoptat de Camera Deputaţilor cu 200 voturi „pentru”, 107 abţineri şi 4 împotrivă, va merge în Senat, for decizional. În favoarea proiectului de lege au votat PSD și USR, în timp ce liberalii și minoritățile naționale s-au abținut de la vot. Conform digi24.ro, iniţiatorii, apreciază că susţinerea acordată de către Camera Deputaţilor proiectului de lege privind „DNA-ul pădurilor” reprezintă „o victorie” pentru mediu şi pentru oprirea tăierilor ilegale din România.
„Pierdem anual 1 miliard de euro doar de pe urma furturilor de păduri. Un miliard. Şi riscăm pierderea a sute de mii de euro în urma procedurilor de infringement. Şi, mai ales, se pierd vieţi. Oameni ucişi de aerul otrăvit sau oameni îmbolnăviţi de aerul otrăvit din oraşele mari ale României, inclusiv în Bucureşti. Din această perspectivă, raportul cost-beneficiu este net în favoarea DNA-ului pădurilor. Cer – şi am toată încrederea – că Guvernul va implementa legea după ce va fi votată”, au transmis cei de la USR. Proiectul de înfiinţare a unei Direcţii de Investigare a Infracţiunilor de Mediu – „DNA-ul pădurilor” – ar urma să fie o structură specializată de parchet care să aibă în competenţă investigarea infracţiunilor de mediu şi a cărei activitate va fi prezentată Parlamentului, periodic, prin rapoarte.
Probleme de mediu
Unul dintre inițiatorii proiectului a arătat că România are probleme de mediu, atât în ceea ce priveşte tăierile ilegale de păduri, cât şi protecţia fondului cinegetic sau a altor elemente ale naturii, precum apa, solul, aerul: „O astfel de structură nu ar face decât să responsabilizeze organele judiciare în a face cercetări, a face anchete, a dispune tragerea la răspundere a celor care încalcă cele mai elementare norme de convieţuire. E foarte important să facem front comun. Guvernul, care acum are altă viziune, sper să sprijine această direcţie înţelegând că prin rapoartele pe care această structură le va da anual, prin faptul că va trebui să ne arate ce a făcut, va responsabiliza parchetul şi rezultatele nu vor întârzia să vină. Acest proiect nu este un proiect pentru un partid anume, ci este pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare dintre românii care îşi doresc să trăiască într-o ţară în care mediul să fie respectat”, a declarat deputatul, membru în Comisia juridică. S.M.