- La Casa de Ajutor Reciproc Argeş
Cozi interminabile la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Argeş. După redeschidrea programului cu publicul, sute de pensionari merg zilnic să facă împrumuturi, să achite credite deja contractate sau contribuţiile lunare. Oamenii se bucură că nu plătesc dobânzi pentru perioada stării de urgenţă. Ieri peste 100 de oameni trecuţi de prima tinereţe aşteptau la coadă, în faţa instituţiei amintite, păstrând măsurile de prevenire a îmbolnăvirii. Şirul lung se întindea până aproape de semafoare, iar ultimii estimau că vor avea mult de aşteptat.
La CARP Argeş, oamenii s-au așezat la cozi încă de dimineață. Și-au pus măști și s-au distanțat pentru că măsurile de siguranță nu permit să intre mai mult de şase persoane în interior. Unii au așteptat peste o oră și au fost și persoane care și-au pierdut răbdarea. „Vine iarna, nu avem bani iar pensia e mică. Nu avem cu se să plătim, iar dacă nu plătim ne dau afară. Guvernul ăsta îşi bate joc de pensionari. E doar propagandă! Au zis că ne măresc pensiile şi au dat 10% . Ce să facem cu atât? Au zis că ne măresc până în septembrie. Mai vedem, că poate se răzgândesc până atunci” spunea o pensionară. „Trebuie să plătim că dacă am luat banii, trebuie să-i dăm şi înapoi. Eu cum iau pensia vin şi îmi plătesc datoriile că dacă mor, mâine, poimâine, nu vreau să rămână copiii să plătească în urma mea! Nu ne descurcăm fără împrumuturi”, a adăugat o altă femeie. Reprezentanții CAR spun că numărul împrumuturilor a scăzut. În aceeași perioadă a anului trecut aveau în jur de 30 de cereri pe zi în timp ce acum au 3 sau 4. Oamenii se tem să mai facă credite, de teamă că se va adânci criza economică şi nu vor mai putea plăti. Bonificațiile primite la sfârșit de an vor fi mai mici. Nu există o estimare la acest moment cu cât vor scădea.
Prima grijă, să plătească CAR-ul!
„Avem înscrişi peste 20.000 de pensionari din întreg judeţul. Majoritatea celor care vin aici, sunt din Piteşti şi au card bancar. Pe data de 13 sau 14 ale lunii intră banii şi ei, a doua zi, se duc, îi scot şi vin să îşi plătească. Este prima lor grijă, aşa sunt pensionarii! Intră câte 6 persoane, că sunt 6 ghişee. Mai introducem separat 3-4 persoane care vin să facă împrumuturi. Sunt mult mai puţini acum, înainte fiind de zece ori mai mulţi. Noi am deschis din 4 mai. Ne aşteptam să fie aglomerat că aşa este mereu. Am afişat la uşă, că în perioada acesta nu se percepe dobândă iar pensionarii vor să achite. Pe data de 15 mai şi de 18 mai am avut şi câte 1.000 de pensionari la coadă. Au fost luni în care au fost şi 3.000 de pensioanri într-o zi. Cum a scăzut mult numărul împrumuturilor, majoritatea vin să plătească”, declara Florica Fulger, preşedintele CARP Argeş. Acesta a mai precizat că timpul de aşteptare al oamneilor a scăzut de când intră un număr limitat de persoane.
Înainte când le era permis accesul în interior, oamenii se îmbulzeau, nu menţineau ordinea la coadă, uneori se mai luau şi la ceartă. M.Sandu Foto C. Tudor