A început şi Petrolul
Jucătorii echipei Petrolul sunt buni de antrenament. La o zi distanță după ce au efectuat primul test împotriva virusului SARS-CoV-2 și au intrat în cantonament, ”lupii” au primit rezultatul analizelor. Acestea sunt negative, astfel că stafful tehnic condus de Costel Enache a dat start, începând din 26 mai, pregătirii pentru play-off-ul de promovare. Ședințele de pregătire desfășurate în condițiile protocolului medical emis de autorități, adică în grupuri de maximum patru sportivi, au fost desfășurate marți la Strejnic, o localitate de lângă Ploiești, acolo unde Petrolul a jucat și obținut ultima promovare în Liga 1, pe când vechiul stadion ”Ilie Oană” era pus la pământ.
A doua testare COVID
La șapte zile distanță de la prima testare împotriva virusului SARS-CoV-2, rapidiștii au efectuat a doua verificare medicală. Și de această dată, acțiunea a avut loc tot la stadionul din Regie, iar Dan Alexa și compania n-au scăpat de exsudatul faringian și nazal, ba chiar au fost testați și împotriva virusului hepatic C. Acum așteaptă rezultatele, în maximum două zile. Giuleștenii vor rămâne cantonați încă o săptămână, iar la finalul acestui stagiu de pregătire centralizat vor efectua a treia testare împotriva noului coronavirus. S.M.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525