Au ignorat izolarea și au fugit în Germania

0



În urma unor controale efectuate de poliţişti şi jandarmi, s-a constatat că doi soţi, din comuna Mălureni, satul Păuleasca, au fugit din izolare. Cei doi ar fi trebuit să nu părăsească locuinţa, cu toate acestea, de marţi nu sunt de găsit. Se spune că ar fi plecat la muncă în Germania, fiind daţi în urmărire.


Polițiștii și jandarmii argeșeni au verificat 2402 de persoane, marți și miercuri, pentru a vedea dacă sunt respectate măsurile de izolare sau carantină. Au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.000 de lei, pentru persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu. Marți, un bărbat de 37 de ani și o femeie de 34 de ani, ambii din Mălureni Păuleasca, soți, nu au fost găsiți la domiciliu de către polițiști la momentul verificării. Există indicii că ar fi plecat cu o mașină la muncă în Germania. Soții s-au întors din Germania pe data de 24 mai, fiind introduși în sistem la trecerea de frontieră. Au ajuns la domiciliul din Mălureni, iar pe data 26 când au fost verificați de polițiști, rudele au zis că au plecat înapoi în străinătate, în cursul dimineții. Aceștia și-au lăsat șase copii în grija bunicilor. Au fost daţi în urmărire dar până acum nu au fost depistaţi. Dacă vor fi găsiți cei doi vor fi aduși înapoi la Mălureni, acolo unde vor fi plasați în carantină la domiciliu. Teoretic, ar putea fi depistați la vamă, dacă vor trece legal frontiera, fiind introduși în sistemul „Alertă COVID-19”. Miercuri, o femeie de 37 de ani, din Pitești, nu a fost găsită la domiciliu la momentul verificării, fiind depistată la cumpărături de către poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Piteşti. Aceasta venise din Anglia pe data de 24 mai. Tot miercuri, jandarmii argeșeni au depistat o femeie în vârstă de 34 ani, din Câmpulung, care nu a respectat măsura izolării la domiciliu. În cazul persoanelor care nu respectă măsurile impuse pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19, Direcţia de Sănătate Publică Argeş impune măsura carantinei la domiciliu pentru încă 14 zile de la data depistării încălcării măsurii izolării. Asta pe lângă amnedat pe care o aplică oamenii legii. Duipă ce sunt plasaţi în carantină, la cei vizaţi sunt intensificate controalele.De fiecare dată când încalcă măsura pot fi amendaţi şi prelungită carantina cu încă 14 zile, potrivit dispoziţiilor legale. M.S.