Publicul consultat privind problemele de gospodărire a apelor

0
0



În vederea pregătirii celui de-al treilea ciclu de management al bazinului hidrografic (2022-2027), în 22 decembrie 2018 au fost publicate calendarul şi programul de lucru privind activităţile de participare a publicului, care includ și activităţile referitoare la elaborarea documentului Problemele importante de gospodărire a apelor în spațiul hidrografic Argeș-Vedea.


Este vorba de publicarea pe site-ul ABA Argeș-Vedea a documentului privind problemele importante de gospodărire a apelor la nivel de Spațiu Hidrografic Argeș-Vedea (22 decembrie 2019), precum și consultarea publicului privind problemele importante de gospodărire a apelor pe o perioadă de timp de cel puţin 6 luni de la data publicării (până la 22 iunie 2020) și revizuirea documentului, dacă este cazul. Una dintre cerințele importante ale Directivei Cadru Apă o constituie identificarea problemelor importante de gospodărire a apelor din cadrul spațiului hidrografic. Administrația Națională “Apele Române” împreună cu Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, au elaborat documentul numit “Probleme Importante de Gospodărire a Apelor” la nivelul spațiului hidrografic Argeș-Vedea. Problemele importante de gospodărirea apelor sunt tratate în relație cu presiunile exercitate asupra corpurilor de apă de suprafață și subterane pentru care există riscul neatingerii obiectivelor de mediu, precum şi a sectoarelor economice aferente acestor presiuni. Pentru a afla părerea dumneavoastră despre acest document, ABBAV adresează invitația de a fi parte a acestui proces de consultare, prin implicarea dumneavoastră direct, astfel încât să  sprijiniți în identificarea corectă a problemelor în domeniul gospodăririi apelor precum și a măsurilor care necesită a fi întreprinse. Toate sugestiile, propunerile și comentariile dumneavoastră le puteți transmite scriind pe adresa de e-mail: alina.ivascu@daav. rowater.ro. Documentul se regăsește pe site-ul ABA Argeș-Vedea, secțiunea Consultarea publicului, subsecțiunea Secretariatul Tehnic al Comitetului de Bazin, iar procesul de consultare se derulează pînă la 22 iunie 2020. I.Ivănoiu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.