- Traficanți de droguri în arest
Doi tineri piteșteni au ajuns în arest fiind acuzați de trafic de droguri de risc și de mare risc. Aceștia sunt suspectați că vindeau cannabis și ecstasy în apropierea liceelor, principalii lor clienți fiind elevii. În timpul tranzacțiilor tinerii au reușit să convingă doi consumatori să devină traficanți, sugerându-le că în acest fel vor face rost cu ușurință de banii necesari dozelor lor zilnice.
Miercuri, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, cu sprijinul jandarmilor argeșeni, au efectuat 5 percheziții, în Piteşti. Erau vizaţi doi tineri, Ionuţ Alexandru B. de 20 de ani şi Robert Andrei O. de 21 de ani. „Din cercetări s-a stabilit că, începând cu luna ianuarie a.c., doi tineri de 20 şi 21 de ani, ambii din Pitești, ar fi comercializat droguri de risc şi de mare risc, pe raza municipiului Pitești. Pe parcursul cercetărilor a mai rezultat că alte două persoane cu care aceștia au intrat în contact, ar fi achiziționat droguri de risc și de mare risc în scop de revânzare. În urma percheziţiilor au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, telefoane mobile, două laptopuri, ustensile susceptibile a fi folosite la prelucrarea și consumul substanţelor cu efect psihoactiv, precum și aproximativ 15 grame de fragmente vegetale și 12 țigarete artizanale, susceptibile a conține substanțe interzise. 11 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri” , au precizat procurorii DIICOT.
Au convins consumatori să devină traficanţi
Ancheta a scos la iveală faptul că tinerii au vândut în perioada amintită, cannabis şi ecstasy, în apropierea liceelor din Piteşti. Clienţii erau în mare majoritate, elevi dar şi tineri de vârsta lor. În timpul percheziţiilor, la unul dintre suspecţi a fost găsită scrumiera în care fumase „iarbă”, ţigara fiind stinsă înainte de a fi terminată. Acesta avea pregătită şi o doză de ecstasy. S-a stabilit că tinerii fumau în casă, în lipsa părinţilor, fără să se teamă că mirosul predominant le-ar atrage atenţia mamei şi tatălui. Traficanţii au convins doi consumatori că cumpere cantităţi mai mari pe care să le vândă, la rândul lor, altor consumatori. În acest fel, cei din urmă îşi făceau rost de banii necesari pentru cumpărarea dozelor zilnice. Ieri, cei doi au fost prezentaţi Tribunalului Argeş cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a respins cererile. „…respinge propunerea de arestare preventivă nr. 22D/P/2020 din data de 04.06.2020 formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism -Serviciul Teritorial Piteşti, privind pe inculpaţii B. Ionuţ Alexandru şi O. Robert Andrei . (…) dispune luarea, faţă de inculpatul B.Ionuţ Alexandru cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc şi efectuare fără drept de operaţiuni comerciale cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, a măsurii arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 04.06.2020 şi până la data de 03.07.2020, inclusiv. (…) dispune luarea, faţă de inculpatul O. Robert Andrei cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, a măsurii arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 04.06.2020 şi până la data de 03.07.2020, inclusiv.” , se arată în decizia instanţei. Cei doi au interdicţia de a părăsi locuinţele şi de a lua legătură în vreun fel cu martorii din dosar. M.Sandu