600 de amenzi în minivacanța de Rusalii!

0

În perioada 5-7 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie, acţionând în special pentru depistarea conducătorilor auto alfaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor cu efect psihoactiv. M.S. 

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate aproape 600 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 200.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 73 de permise de conducere şi au fost retrase 18 certificate de înmatriculare.

Totodată, pe parcursul celor trei zile de acţiune, poliţiştii rutieri au constatat 11 infracţiuni la circulaţia pe drumurile publice.

Dintre conducătorii auto depistaţi, 9 au fost sancţionaţi contravenţional, având o valoare a alcoolemiei mai mică decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar altor 6 conducători auto le-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

 

Polițiștii rutieri argeșeni vor continua să acționeze, pe toate drumurile din județ, atât pentru respectarea recomandărilor medicale specifice stării de alertă, cât și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respecta regimul legal de viteză, și a celor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.

 

Reprezentanții IPJ Argeș facă următoarele recomandări:

 

Vă recomandăm să circulaţi cu viteză redusă, permanent adaptată condiţiilor meteo-rutiere şi adoptaţi o manieră preventivă de condus. Nu vă angajați în efecutarea de manevre riscante, nu uitați de politețea rutieră și respectați indicațiile polițiștilor, aflați la datorie.

 

Dacă vă grăbiți să ajungeți la destinație, nu uitați că timpul este prețios pentru toată lumea. Țineți cont că implicarea în orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență.  Nu uitați că puteți pune în pericol nu doar propria persoană, ci și ceilalți ocupanți ai autovehiculului cu care vă deplasați, precum și pe ceilalți participanți la trafic.

 

Reamintim pietonilor că trebuie să îşi ia măsuri de precauţie pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia de a traversa a fost observată de către şoferi!

 

Recomandăm o atenție sporită atât motocicliștilor și bicicliștilor, cât și față de aceștia, având în vedere mai ales că prezenţa acestora pe drumurile publice este una nepermanentă, cu specific sezonier şi, în cea mai mare parte, condiţionată de condiţiile meteo.