”Promovarea se va juca până în ultima etapă”

0
  • Antrenorul echipei FC Argeș a tras concluziile după cantonamentul centralizat



Fotbaliștii de la FC Argeș au încheiat acum câteva zile stagiul de pregătire centralizată. Alb-violeții s-au antrenat în grupuri de câte patru persoane, timp de două săptămâni, conform protocolului emis de Ministerul Sănătății.


În cele 14 zile de cantonament, piteștenii au efectuat și trei teste COVID-19, toate cu rezultate negative, iar de la începutul acestei săptămâni vor trece la o nouă etapă a perioadei de pregătire.
”Am muncit mult la partea organizatorică”
Ionuț Badea, antrenorul echipei din Trivale, a tras concluziile după acest cantonament: ”Pot spune că a fost o pregătire atipică, pentru că ne-am antrenat în grupuri de câte 4 persoane. Nu am întâmpinat mari probleme legate de acest aspect. Odată cu trecerea timpului, am început să urcăm pe o pantă mai înaltă, însă una e să faci antrenamente cu tot grupul și alta este să te pregătești în grupuri de câte 4 jucători… Am muncit foarte mult la partea organizatorică și pot spune că sunt mulțumit de pregătirea făcută în aceste două săptămâni”.
”Avem o bază de la care să plecăm cu construcția”
Tehnicianul este mulțumit de cum se prezintă echipa din punct de vedere fizic: ”Jucătorii au înțeles importanța acestei perioadei de pregătire centralizată. Și-au dat toată silința și au făcut eforturi susținute, aproape de sacrificiu. Mă bucur că am terminat acest cantonament fără accidentări. Băieții și-au recăpătat capacitatea aerobă după această perioadă de pauză forțațată. Avem o bază de la care să plecăm cu construcția. De luni ne putem pregăti normal, cu tot grupul. Va fi altceva… Ne putem gândi și la jocurile amicale. Căutăm adversari. Ca variante avem echipele de Liga I care reîncep competiția la sfârșitul săptămânii viitoare. Sperăm să convingem una dintre ele și să jucăm la mijlocul săptămânii un amical”.
”Să scoatem maximum la fiecare meci”
Badea prevede o luptă acerbă la prpmovare: ”Vor fi 5 meciuri în care se poate întâmpla orice. Vom lua fiecare meci în parte și vom încerca să scoatem maximum din fiecare. Lupta cred că se va da până în ultima etapă. Pentru noi ar fi fantastic să reușim promovarea după 12 ani. Suporterii merită această oportunitate de a avea din nou echipă în Liga I”. M.D.