- Din punctul meu de vedere
Fiindcă toţi suntem muritori, îmi e milă şi de proşti. Proştii au şi ei o viaţă, un trecut al lor care i-a făcut proşti, poate în altă conjunctură nu ar fi fost proşti sau chiar atât de proşti. Asta e una.
A doua chestiune este că dintotdeauna am luat în calcul faptul că marile puteri economice de azi au acest statut nu fiindcă popoarele lor sunt mai deştepte decât al nostru, ci fiindcă au fost ţări coloniale şi, mai mult sau mai puţin, în funcţie de situaţie, au folosit sclavi.
Am, în legătură cu sclavagismul, o experienţă care m-a marcat pe viaţă şi care adeseori îmi provoacă coşmaruri. În urmă cu câţiva ani, într-o amiază toridă, cineva m-a luat de pe o terasă din Dakar, de la malul oceanului, ca să vizităm insula Goree, aflată în apropiere. Ne-am urcat pe un vaporaş, am luat o bere, ca turiştii, fără să ştiu despre ce e vorba.
Ei bine, insula asta, mică, de doar 45 de acri, a fost avanpostul comerţului cu sclavi. Deschid jurnalul meu şi, la data de 26 noiembrie 2011, găsesc că am scris următoarele:
„E drept așadar că cele proaste trebuie să le rușineze pe cele înțelepte și cele urâte pe cele frumoase, iar cele nefericite pe cele fericite.
Călătoresc alături de oameni minunați, zbor cu un avion privat dintr-o țară în alta, am prilejul să fiu de față la primiri oficiale de către șefi de stat și de guvern, locuiesc în hoteluri de lux, pe malul oceanului, apoi deodată, neașteptat, șocant, pun piciorul pe cel mai tragic petec de pământ de pe întreaga planetă, un loc mai sângeros decât Auschwitz, decât Hiroshima, decât Drezda bombardată, decât Kievul cucerit de mongoli.
La 20 de minute de mers cu vaporul se află, lângă Dakar, insula Goree, cea de pe care au pornit spre America 12 milioane, iar după alții, 15 sau chiar 20 de milioane de sclavi, barbați, femei și copii. Alte milioane au murit aici, pe locul pe care îl străbat la pas în mai puțin de o oră.
Intru în casele sclavilor, sunt doar ceva mai mult de o duzină, le văd celulele, pe sexe și vârste, văd carcerele incredibil de strâmte, pașii mei sunt din ce în ce mai obosiți, mai grei, aveam să ajung la hotel aproape în agonie, oricum fără sânge în obraji,fără vlagă, întrebându-mă dacă și eu sunt om. Întrebare năucă, stupidă, obsesivă.
Fotografiez o ușă prin care sclavii morți sau bolnavi erau azvârliți rechinilor, iar cineva îmi spune că după 300 de ani de asemenea festin și la aproape două secole după încetarea lui, actualele generații de rechini continuă să aștepte tainul.
Aici s-a rugat și a cerut iertare în numele Occidentului papa Ioan Paul al II-lea, aici a intrat în carcera strâmtă și a ieșit în lacrimi Nelson Mandela. Oameni și ei.
Fără să vreau, încep să-mi cer iertare la rândul meu, deși nu sunt portughez, olandez, englez ori francez. Îmi cer iertare acestor milioane de suflete fiindcă exist, fiindcă locuiesc la câțiva kilometri de locul supliciului lor, iar la întoarcere, îmi voi deschide o bere din barul frigorific.
Îmi cer iertare pentru că m-am născut în alt timp, pentru că nu le-am fost alături, pentru poza aceasta și pentru blogul acesta care nu poate repara nimic.
Nimic, chiar nimic.
Mâine, plecăm în Insulele Capului Verde”.
Aşa am scris în jurnalul meu, dar nici prin cap nu mi-ar fi dat că trebuie dărâmate statui în ţările coloniale şi asta dintr-un singur motiv.
Lumea a ajuns unde a ajuns în urma unui continuu şir de nedreptăţi. Noi ce să facem acum, să dărâmam Moscheea de la Mangalia fiindcă ne-au luat turcii pielea de pe noi ?
Îmi e teamă că virusul prostiei se va răspândi mai repede decât Covid -19. Proşti sunt în toate ţările lumii şi cum credeţi că se pot elibera de prostie altfel decât decretând că lumea aparţine proştilor, iar a fi deştept este o infracţiune.
Sunt conştient că nu am spaţiu să definesc aici noţiunea de prostie, aş spune însă pe scurt că prostul crede că lumea începe şi se termină cu el.
Cultura lumii este o sublimare a unei realităţi crude, iar arta vindecă bolile. Colosseumul este frumos în sine, chiar dacă acolo au avut loc lupte de gladiatori.
Prostului îi va conveni o lumea din care, încetul cu încetul, să dispară complet arta şi cultura. În acel moment, el nu va avea nicio apăsare pentru fapul că nu a citit nimic, nu a ascultat muzică bună şi nu a căutat să înţeleagă nici baletul, nici opera, nici sculptura, nici poezia, nici teatrul.
Cei care dărâmă statul nu au pus mâna pe vreo carte în viaţa lor, de aceea dărâmă. Nu fiindcă ar avea ei vreo suferinţă cu privire la sclavie. Prostul e incapabil de suferinţe istorice, metafizice.
”Lumea se năruiește sub ochii noștri, într-un ritm aiuritor, care contrazice tot ce știam despre prăbușirea firească a civilizațiilor.
Suntem ca într-o corabie cu timona ruptă, luată de furtună. Încotro ne îndreptăm? Ce dracu’ se întâmplă cu noi?
S-ar putea ca exact aceasta să fie persoana cea mai abilitată să ne dea un răspuns: Dracul.
Într-o scrisoare adresată președintelui Donald Trump, pe 7 iunie, cardinalul Carlo Maria Vigano, fost nunțiu apostolic (ambasador al Vaticanului) la Washington în 2011-2016, afirma că asistăm la un război biblic între Copiii Luminii și Copiii Întunericului. Un război pentru stăpânirea lumii”, scrie Adrian Pătrușcă.
Dacă așa stau lucrurile, propun să strângem rândurile, noi, cei cărora ne e milă de proști.
Chiar dacă proștilor nu le e milă de noi.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
