Un câmpulungean a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Piteşti. Instanţa a dispus o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru Ionuţ Bragă , acesta fiind găsit vinovat pentru evaziune fiscală. În plus, bărbatul are de plătit la stat peste 200.000 de lei, considerat prejudiciu la bugetul de stat.
În luna mai a anului trecut Ionuţ Bragă a fost trimis în judecată sub acuzaţia de evaziune fiscală. Dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Argeş. În timpul procesului, inculpatul nu a ridicat excepţii, acceptând documentele de la dosar. În luna noiembrie anul trecut, afaceristul a fost achitat de magistraţii Tribunalului Argeş. Judecătorii au menţinut sechestrul asigurator pus de procurori, în timpul cercetării penale, pe bunurile câmpulungeanului, dat fiind faptul că decizia nu era definitivă. Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş dar şi ANAF au atacat sentinţa. Curtea de Apel Piteşti a admis apelul. Astfel, afaceristul s-a ales cu condamnare. „ Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi partea civilă statul român (…) împotriva sentinţei penale nr. 345 din 13 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Argeş, Secţia penală în dosarul nr.2762/109/2019, intimat inculpat fiind: Bragă Ionuţ Adrian. Desfiinţează, în parte, sentinţa şi, rejudecând, dispune următoarele: Înlătură soluţia de achitare a inculpatului Bragă Ionuţ Adrian (…) condamnă pe inculpatul Bragă Ionuţ Adrian la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor”, se arată în sentinţă.
Are de plătit prejudiciul
Judecătorii au dispus suspendarea pedepsei fiind fixată o perioadă de încercare de 3 ani. În tot acest timp, afaceristul are obligaţia să respecte anumite obligaţii. În plus el trebuie să efectueze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii fie în cadrul Primăriei Câmpulung, fie în cadrul Inspectoratului Şcolar Argeş. Mai mult, în decizie se spune: „Obligă inculpatul la plata sumei de 235.210 lei şi a accesoriilor calculate de la scadenţă până la data plăţii, către partea civilă.”, fiind menţinut sechestrul pe bunurile mobile şi imobile ale acestuia. Sentinţa este definitivă. M.Sandu