Traficant de cocaină arestat!

0
0



Un câmpulungean în vârstă de 19 ani, a fost arestat preventiv, ieri, sub acuzaţia de trafic de droguri de mare risc. Tânărul vindea consumatorilor, unii minori, droguri, făcând parte dintr-o grupare care se află în atenţia ofiţerilor Antidrog şi a procurorilor DIICOT Piteşti de ceva vreme. A fost prins în Bucureşti, în urma unui flagrant, se spune, cu 70 de doze de cocaină.


Luni dimineaţă, procurorii DIICOT Piteşti şi ofiţerii Antidrog au organizat un flagrant delict în Capitală, acolo unde a fost prins un tânăr câmpulungean care vindea droguri de mare risc. În urma percheziţiilor efectuate, oamenii legii au găsit la suspect 70 de doze de cocaină. Acesta a fost reţinut pe bază de ordonanţă, ieri fiind prezentat Tribunalului Argeş cu propunerea de arestare preventivă. „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti(…) dispune arestarea preventivă a inculpatului T. Ş. A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 ?i 2 din Legea 143/2011 cu aplic art. 35 alin. 1 C.p., pe o perioadă de 30 de zile , începând cu data de 30.06.2020 şi până la data de 29.07.2020, inclusiv. Respinge cererea de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu” se precizează în sentinţă. Oamenii legii îl urmăreau de ceva vreme pe câmpulungean.
Acesta a fost folosit ca „săgeată” de marii traficanţi. Este acuzat că plasa cocaină tinerilor din Argeş şi nu numai. Ancheta a stabilit că drogurile proveneau din Olanda. M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.