Încurcate sunt căile justiței! După ce două instanțe din Argeș au condamnat trei funcționari publici pentru abuz în serviciu, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a dispus achitarea acestora. Cei trei sunt: Aurelian Maria, fost primar al comunei Drăganu, secretarul general Adriana Poștaliu și inginerul agricol Severică Tomescu.
În anul 2015, fostul primar al comunei Drăganu, Aurelian Maria, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, alături de secretara Primăriei, Adriana Poștaliu și de inginerul agricol Severică Tomescu pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. În rechizitoriul întocmit de procurori, funcţionarii publici erau acuzaţi că au şters cu pastă corectoare trei moştenitori legali, dintr-un document. Prima instanță i-a condamnat pe funcționari la câte un an închisoare, cu suspendare. Sentința a fost atacată iar Curtea de Apel Piteşti a dat decizia definitivă în iulie 2019, iar cei trei au primit pedepse de 3 ani închisoare, cu suspendare. De asemenea instanța a dispus în cazul lor, un termen de încercare de 6 ani. La data la care a fost dată hotărârea definitivă, primarul nu mai era în funcție însă, ceilalți doi funcționari și-au pierdut slujbele ca urmare a sentinței care nu le mai dădea dreptul să deţină o funcţie publică pe o perioadă de 2 ani.
Recursul în casaţie a fost admis!
Secretarul Primăriei Drăganu, Adriana Poștaliu a susținut permanet că este nevinovată. Funcționa a dus și probe în instanță care să ateste că nu ea a comis eroarea. Aceasta nu s-a lăsat învinsă de cele două decizii judecătoreşti şi a mers mai departe căutându-şi dreptatea. La aproximativ un an după sentința de la Pitești, Adriana Poștaliu a avut câștig de cauză după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis recursul în casație. „… admite recursul în casaţie declarat de inculpata Poştaliu Adriana împotriva deciziei penale nr.640/A/08 iuie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Conform art.443 Cod procedură penală extinde efectele recursului în casaţie cu privire la Maria Aurelian şi Tomescu Severică. Casează în parte decizia penală nr.640/A/08 iuie 2019 pronunţată de Curtea de apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi în parte sentinţa penală nr.1711/07.12.2018, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 12899/280/2015*şi rejudecând: achită fiecare dintre inculpaţii Poştaliu Adriana, Maria Aurelian şi Tomescu Severică pentru săvârşirea infracţiunii de abuz in serviciu (…)” se precizează în sentinţa dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Latura civilă se judecă separat
Curtea Supremă a lăsat nesoluţională latura civilă a procesului. Astfel, cei care au făcut plângerea, se pot constinui părţi civile într-un proces civil pentru a le fi achitat prejudiciul în valoare de 13.500 de euro. „Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.” , se precizează în minuta ICCJ. Sentinţa este definitivă. M.Sandu