Izolarea şi carantina nu mai sunt obligatorii

0
  • CCR a decis că măsurile împotriva pandemiei sunt neconstituţionale



Secretarul de stat Raed Arafat a trimis vineri o informare către prefecturi, prin care anunță că cetățenii nu mai pot fi ținuți în carantină sau izolare, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus.


Un alt efect al deciziei Curții Constituționale este că primii pacienți cu Covid-19 s-au externat la cerere din spital. Vineri, la momntul deciziei CCR, în România erau 59.000 de ­cetățeni în izolare la domiciliu, peste 700 în carantină și aproape 6.000 internați în spital, informează digi24.ro. Astfel, autoritățile nu mai au nicio posibilitate de a-i opri, după publicarea motivării deciziei Curții Constituționale. Premierul Ludovic Orban a anunţat însă un nou proiect de lege care va fi adoptat în ședință de guvern la începutul acestei săptămâni, iar până atunci a făcut apel la populație să respecte recomandările pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Imediat după decizia CCR, autoritățile au anunțat , că suspendă temporar măsura izolării la domiciliu sau a carantinei instituționalizate. Decizia a fost luată după publicarea în Monitorul Oficial a motivației Curții.
Sesizare de la Avocatul Poporului
Pe 25 iunie, Curtea Constituţională a admis sesizarea Avocatului Poporului în legătură cu art. 25 alineatul (2) teza a doua din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 8 alin. (1) din OUG 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei. Curtea Constituţională explică în motivarea deciziei publicată astăzi în Monitorul Oficial că textele de lege privind internarea obligatorie şi carantina în timpul epidemiei sunt neconstituţionale, deoarece sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, au un caracter incert şi dificil de anticipat şi nu oferă garanţii privind respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale. De asemenea, CCR susţine că instituirea carantinei în România prin OUG reprezintă o veritabilă privare de libertate şi o restrângere a drepturilor fundamentale. S.M.