- La Curtea de Argeş
Mai mulţi bărbaţi s-au bătut marţi, pe terasa unui local din Curtea de Argeş. Scandalul de pomină a avut loc ziua, în jurul prânzului. Indivizii s-au lovit cu pumnii şi cu scaunele. Trei dintre ei au ajuns în arest.
Daniel Ion S. în vârstă de 24 de ani, din comuna Albeştii de Argeş, se afla marţi pe terasa unui restaurant pe bulevardul Basarabilor. La o masă alăturată, stăteau Constantin D., de 45 de ani şi fiul acestuia Cristian D., de 23 de ani, ambii din comuna Băiculeşti. La un moment dat, între cei trei a izbucnit un conflict. Mai întâi, au avut un schimb de replici, fiecare stând la masa lui. Ulterior, cei trei s-au ridicat şi în timp ce se certau, au început să se lovească. Momentul scandalului a fost surprins de camerele de supraveghere ale localului, imaginile fiind puse la dispoziţia anchetatorilor. Pe filmare se observă cum, în timpul bătăii, se ridică de la mese atât cei care îl însoţeau pe Daniel Ion S. cât şi cei de la masa celorlalţi doi, însă, doar unul dintre ei se alătură bătuşilor, loveşte cu pumnul şi fuge! Pe înregistrare se vede cum unul dintre participanţii la încăierare pune mâna pe un saun şi îşi loveşte adversarul. La rândul lor, doi bărbaţi iau scaune în mâini şi încep să lovească. În timpul încăierării cei implicaţi ajung în stradă.
Reţinuţi pentru o noapte!
Politiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, au fost sesizaţi despre scandal şi au demarat cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș. Marţi seară, după mai multe ore de audieri, cei trei au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Aseară, în jurul orei 20.00, bărbaţii au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Toţi au fost eliberaţi după ce împotriva lor a fost luată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. M.Sandu