- Claudiu Niculescu după succesul istoric obţinut de Mioveni în faţa lui FC Argeş
CS Mioveni a făcut un meci mare în Trivale şi a scos-o pe FC Argeş de pe podiumul clasamentului Play-off-ului. Victoria, adupă de Alexe, Rădescu şi Anghelina a fost elogiată la finalul partidei de antrenorul Claudiu Niculescu.
Tehnicianul galben-verzilor a dezvăluit şi cum a pregătit acest joc: ”Voiam să câștigăm acest meci. Veneam după o înfrângere dureroară, nemeritată zic eu, cu UTA. Mă bucur că jucătorii au înțeles mesajele pe care le-am trimis înainte de acest joc. Îi las să se bucure dar după aia trecem iar la treabă. Ne așteaptă un meci infernal la Măgurele. Un meci pe care dorim să-l câștigăm, ca să reintrăm în cărți cu totul. Nu s-a pierdut nimic, trebuie să avem în continuare încredere. Eu le cunosc calitățile jucătorilor, sper să ne revenim până la următorul meci din punct de vedere fizic. Azi s-a consumat mult efort fizic. După minutul 70 a fost un joc pe contre. Ambele echipe voiau să câștige, am reușit noi să marcăm pe final, pentru că și ei au avut două ocazii mari la 2-2. Până la urmă, la cum a arătat jocul, victoria e meritată”
Surpriza play-off-ului
Fiind condusă la pauză, CS Mioveni a revenit în repriza a doua , iar acum vitorul depinde de deplasarea din etapa următoare. ”Pe mine m-a interesat ce face echipa mea, iar la pauză le-am zis jucătorilor să iasă cu construcția jos de la portar. Ușor-ușor am început să punem presiune și mai mare și a apărut și golul egalizator, iar ulterior a început jocul pe contre. N-am realizat nimic cu această victorie, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, pentru că ne așteaptă o perioadă grea, începând cu meciul de la Măgurele. Cu puțin noroc și cu prospețime fizică eu cred că putem realiza surpriza acestui play-off” a spus Niculescu.
Pentru Căpitan
Jucătorii au dedicat această victoriei căpitanului Coşereanu, care nu a putut fi prezent la joc, după ce fratele său a decedat în preziua meciului. De altdel jucătorii au ieşit cu un banner de susţienere, iar pe tricouri au avut aceleaşi mesaje. ”Dedicăm această victorie căpitanului nostru Coșereanu, care a avut un deces în familie acum două zile. Îi transmit pe această cale că suntem alături de el. Nu vreau să discut prea mult despre acest lucru, este un moment greu, dureros pentru el. Vreau să îl asigur pe această cale că noi toți suntem alături de el și de familia lui” a explicat antrenorul Mioveniului.
Trebuie victorie şi cu Turris
Claudiu Niculescu ştie că următoarele două partide sunt foarte dificile pentru echipa sa. Înainte de finalul de foc al sezonului, el a spus: ”Eu sper că CS Mioveni poate promova, dar mai întâi să ajungem acolo. Întâi să vedem, pentru că nu aș vrea să vorbim despre viitor, ci doar despre prezent. Dacă vom ajunge acolo, vedem. Întâi să ajungem acolo, să ne facem datoria și vom vedea cum o să procedăm. Cele mai bune două echipe din acest play-off vor urca în Liga 1. Mă bucur foarte tare de victorie, dar sunt puțin ponderat. Nu pot să-mi exprim bucuria, pentru că urmează meciuri foarte grele. Sunt meciuri grele pentru toate echipele, dar să recunoaștem că am făcut un mic pas către visul nostru. Nu am realizat visul, dar ar fi păcat ca acest succes să nu fie dublat de un alt succes marți cu Turris. Referitor la un eventual meci de baraj, am mai spus de câteva ori că e greu ca o echipă din Liga 2 să se lupte de la egal la egal cu o echipă de Liga 1, indiferent de echipă, în două manșe. Dacă ar fi într-o singură manșă pe teren neutru, ar fi altceva. Dar nu decid eu asta” S.M.