- Pentru că magistraţii nu-l consideră pericol public
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale încearcă de ceva timp să-l ducă acolo unde îi este locul, adică în arest, pe un bărbat care şi-a violat fiica de 6 ani şi a fost eliberat. Deşi are de respectat anumite obligaţii, bărbatul a încălcat, în mod conştient, prevederile şi s-a întors în casa în care trăieşte copila abuzată. Deşi oamenii legii au cerut instanţei înlocuirea măsurii cu arestul, judecătorii nu au admis-o. Asta l-a încurajat pe individ! De la decizie a mai fost prins de câteva ori în imobilul unde nu are voie să pună piciorul. Luni a fost găsit, din nou, acasă cu fetiţa în timpul unui control al oamenilor legii!
În luna noiembrie a anului trecut, Antonio Laurenţiu S., de 50 ani, din Piteşti, profitând de absenţa soţiei de acasă, şi-a abuzat propria fiică, o copilă în vârstă de 6 ani. Anchetatorii au stabilit că acesta a determinat-o pe micuţă, în repetate rânduri, să întretină relaţii sexuale orale. Cu toate în că faza de urmărire penală individul cercetat sub acuzaţia de viol a negat toate acuzaţiile, ulterior a făcut acord de recunoaştere. Judecătoria Piteşti l-a condamnat la sfârşitul lunii mai, la 2 ani şi 11 luni, cu suspendare. Judecătorii au dispus punerea în libertate de îndată a individului. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti au contestat decizia. Antonio Laurenţiu S. avea interdicţia de a se apropia de copilă şi nu avea voie să se întoarcă în casa unde a avut loc violul. În ciuda acestor interdicţii, bărbatul a fost prins de mai multe ori de oamenii legii în imobilul cu pricina, imediat după eliberarea sa. Poliţiştii au făcut propunere de înlocuire a măsurii către instanţă, numai că, judecătorii au respins pe 3 iunie cererea Poliţiei Argeş de înlocuire a controlului judiciar cu arest preventiv, considerând că bărbatul nu reprezintă un pericol public. Procurorii Parchetului Judecătoriei Piteşti au atacat decizia, însă a fost respinsă şi de această dată. Încurajat de clemenţa judecătorilor, bărbatul s-a dus la locuinţa în care se află soţia cu cei trei copii, inclusiv fetiţa pe care a abuzat-o. A fost prins din nou şi atunci ofiţerii SIC au făcut cerere către Curtea de Apel Piteşti de înlocuire a măsurii. Deşi ştia că riscă să ajungă înapoi după gratii, bărbatul a nesocotit din nou decizia. Luni a fost găsit tot în locuinţă doar el cu fata! Soţia este bolnavă şi se poate opune bărbatului. Anchetatorii cred că singura soluţie de a-l ţine pe bărbat cât mai departe de fiica pe care a violat-o este să fie închis. Asta urmează să decidă astăzi magistraţii Curţii de Apel Piteşti care vor judeca cererea oamenilor legii!
M.Sandu