Prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, răspunde celor mai frecvente întrebări formulate de argeșeni, după introducerea obligației purtării măștii de protecție, atât în spațiile închise, cât și în exterior. Conform articolului 5 din hotărârea CJSU nr26, “începând cu data de 30 iulie 2020 se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție de către toate persoanele de pe raza administrativ-teritorială a județului Argeș începând cu vârsta de peste 5 ani, în spații închise și deschise, pentru grupuri mai mari de două persoane care nu locuiesc la aceeași adresă.”
Purtarea măștii pentru copiii de peste 5 ani este obligatorie la grădiniță?
Da, masca este obligatorie la grădiniță și trebuie purtată de copiii cu vârsta de peste 5 ani. Știu că este dificil, dar trebuie să-i ajutăm pe copii să adopte acest comportament și sunt sigur că personalul care lucrează în grădinițe, în afterschool, are abilitățile necesare. În creșe, grădinițe, after-school, masca trebuie purtată, chiar dacă activitățile se desfășoară în interior sau în aer liber.
La o masă, la terasă, unde stau câteva persoane care nu au același domicilu, se va purta masca?
La terase activitatea este deja reglementată, mesele trebuie să fie distanțate, nu se pot așeza mai mult de 4 persoane (care nu fac parte din aceeași familie). Masca trebuie purtată când ne îndreptăm către terasă, către masă, când ne plimbăm în incinta terasei, sau când plecăm de la masă. Dar atâta timp cât stăm la masă, masca poate să nu fie purtată. Nici nu am putea servi ceva altfel! M.S.