Slujbă cu măsuri de protecție!

1
0
  • De ziua Adormirii Maicii Domnului, la Mănăstirea Curtea de Argeș



Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș și-a săr­bătorit sâmbătă hramul, de ziua Adormirii Maicii Domnului. Credincioși din toate colțurile țării au participat la slujbele oficiate în această perioadă. Pandemia de coronavirus, a făcut ca numărul credincioșilor să fie redus față de anii ante­riori. Jandarmii și polițiștii au luat măsuri sporite pentru a se asigura că va fi păstrată dis­tan­țarea socială și credincioșii vor purta măștile de protecție. Chiar și așa au fost momente de îmbulzeală, fiind necesară intervenția oamenilor legii.


Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfintitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în aer liber în fața necropolei noii Catedrale Arhiepiscopale. Jandarmii au montat garduri de protecție, obligându-i pe credincioșii să urmeze un traseu. Oamenii au stat în spațiul verde din fața noii catedrale și au ascultat slujba, acolo unde era o suprafață de circa 3.000 de metri. Ca să fie respectată distanțarea socială, a fost permis accesul în mod eșalonat, a credincioșilor. Pe măsură ce unii ieșeau era permis accesul altor oameni. La un moment dat, s-a creat îmbulzeală, existând persoane care refuzau să stea la coadă. Din acest motiv, reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș au dat 7 amenzi. Toți credincioșii au fost obligați să poarte măștile de protecție, oamenii care nu le purtau corespunzător sau nu le aveau fiind avertizați de oamenii legii. Cei care au reușit să intre în perimetrul amenajat au adus cu ei coșuri cu mâncare și icoane. La slujba de vineri și sâmbătă au fost prezenți în jur de 5000 de oameni, față de anii precedenți în care numărul depășea cu mult, 10.000 de oameni în zilele prilejuite de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
După cinstirea Maicii Domnului, ieri pe 16 august, a fost ținută slujba sfinților Martiri Brîncoveni. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a  orânduit prăznuirea Martirilor Brâncoveni, Constantin Domnitorul, cei patru fii: Constantin, Ștefan, Radu, Matei și vistierul Ianache Văcărescu.  În anul 2009 Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a dăruit bisericii cel de-al doilea hram închinat ctitorului ei, Sfântul Neagoe Vodă Basarab. M.Sandu


1 COMENTARIU

  1. Mari schimbări!!! Uau!!!
    Și duminică, la împărtășit, copilul unei cunoștințe, a luat împărtășania cu aceeași linguriță cu care o dădea preotul și altora.
    Ce mai este de zis?
    Dacă tot este pacifism până la urmă, zic să dea o lege IPS Calinic să se dea împărtășania cu lingurița de unică folosință.
    Hai să iubim viața și să nu mai facă nimeni teribilism că nu mai este cazul acum .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.