47 de elevi de 10, premiaţi la ISJ

0
0

  • 5 dintre ei au terminat BAC cu nota maximă, iar 42 au fost în aceeaşi stuaţie la Evalurea Naţională n Sumele primite de la Ministerul Educaţiei sunt consistente



La finalul săptămânii trecute, în cadrul I.Ș.J. Argeș, într-o at­mosferă emoționantă, elevilor de nota 10 ai județului Argeș le-a fost recunoscută valoarea și munca perseverentă.


Este vorba de 5 elevi care au terminat BAC-ul cu nota 10, doi dintre ei de la Liceul Dinicu Golescu, doi de la IC Brătianu şi unul de la Zinca. Fiecare dintre ei a primit câte 3.000 lei. De asemenea, alţi 42 de elevi din întreg judeţul, care au dat la finalul clasei a 8-a Evaluarea Naţională au obţinut nota maximă, iar pentru ei, premiul a fost de 1.000 lei din partea Ministerului. Ajutată de colegii din conducerea ISJ, Inspectorul Şcolar General din Argeş, Liliana Murguleţ a fost cea care i-a felicitat pe siltorii elevi şi le-a acordat premiile. „Este o recunoaştere a valorii şi a muncii lor, pe care au depus-o împreună cu părinţii şi profesorii. Este o mare bucurie să fim, la un astfel de moment, alături de cei mai merituoși elevi ai județului Argeș, cei care au obținut medii de 10 la examenele naționale, Evaluare națională și Bacalaureat. S-au mobilizat exemplar, devenind învingătorii de 10 ai unei perioade nu tocmai ușoare. Suntem mândri de ei, avem speranțe legate de ceea ce sunt, vor deveni și vor realiza. Ei sunt mândria profesorilor care i-au învățat, a părinților care i-au crescut, dar dincolo de aceasta, îi felicităm pentru efortul, dăruirea și dragostea lor de carte. Ei reprezintă valoarea învățământului argeșean, el însuși un învățământ performant. Le dorim succes în continuare pe calea cunoașterii!” le-a transmis inspectorul şcolar general, elevilor. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.