- Din punctul meu de vedere
Să vă spun un secret, vorba vine, anume că în 30 de ani am ghicit întotdeauna scorurile la alegerile locale, poate, să nu vă supărați, fiindcă sunt psiholog şi sociolog. Am anunțat învingătorii şi am dat scorurile aproape exacte încă de acum o săptămână, citiţi în ziarul meu sau în arhiva Curierului.
Bravo mie că am fost Nostradamus, nu-i aşa ?
În această campanie electorală am explicat cât am putut eu mai frumos că ar fi bine ca oamenii să îi aleagă, în Argeş, pe Ion Mînzînă şi Cristian Gentea, iar la Vâlcea, pe Constantin Rădulescu şi Mircia Gutău.
Au câştigat toţi patru, pot spune că mi-au intrat, ca la poker, careu de aşi.
Au câştigat fiindcă sunt buni, cu mult mai buni decât contracandidaţii lor, iar de acum, mă voi referi doar la judeţul Argeş.
Ion Mânzână este un tip compact, adică fără fisuri, om ca toţi oamenii, însă hotărât pe treaba lui, iar onor electoratul a simţit asta şi a percutat. Despre Cristian Gentea, ce să mai spun ? Câştiga sau nu câştiga, deşi eu ştiam că va câştiga, Gentea rămânea unul dintre cei mai deştepţi oameni pe care i-am întâlnit în viaţa mea. Am scris şi repet, acest om înţelege fraza fără să o termini de rostit şi vă garantez să fiind el smart, chiar va face din Piteşti un oraş smart.
Acum, să ne ocupăm un pic de eroii mei, Soare şi Apostoliceanu.
Chiar sunt eroi, fiindcă au intrat în linia întâi a frontului electoral deşi era clar că vor muri la datorie. Mă rog, era clar pentru noi, poate pentru ei era invers. Totuşi, atât dl Soare, cât şi dl Apostoliceanu au scos tot ce e mai bun din Gentea şi Mînzînă. Lor le datorăm faptul că aceşti doi învingători au pus la bătaie două programe electorale superbe pe care vor fi nevoiţi să le pună în operă, fiindcă eu, cel puţin, aici rămân şi cu ochii pe Domniile Lor voi sta.
Că doar nu voi sta cu ochii pe Soare şi Apostoliceanu, ei sunt căzuţi în tranșee, iar cum ziceau strămoşii noştri latini, ”de mortuis nihil nisi bene”.
Sincer, nu l-am înțeles însă pe președintele PNL Argeș, dl Adrian Miuțescu, nu am priceput și am scris asta, de ce i-a aruncat în luptă pe Soare și Apostoliceanu, liberali de conjunctură, nu de carieră, așa cum ar fi fost mulți în județ. Am impresia că Miuțescu s-a crezut mai priceput în analiza sociologică de cât este și astfel a ratat cel mai favorabil moment. Nu se mai întâlnește PNL, în județul Brătienilor, niciodată cu o asemenea pleașcă, adică să fie PSD decimat de statul paralel.
Să îl lăsăm însă deoparte pe dl Miuțescu, treaba liberalilor ce fac cu dânsul, dacă ar fi după mintea mea, i-aș cere demisia vehement chiar de astăzi, mai ales că după cum se vede în tarotul politic va pierde parlamentarele mai rău decât localele.
Să îl lăsăm, zic, pe Miuțescu în durerea Domniei Sale și să ne punem unele întrebări cu privire la eroii mei.
Nu voi înțelege nici să mă împuști de ce a făcut Apostoliceanu nebunia pe care a făcut-o. Să fie din cauză de corazon? Dacă e așa, aproape că e scuzabil, dar să știți că nici imaginea sa despre sine nu e corectă. S-a crezut mai important și mai potent decât era normal. A scris pe afișe că taie ”vice” ca să rămână doar ”primar”, acum i-a tăiat votul și cuvântul primar și prefixul vice, a scăpat de amândouă, fiindcă după toate probabilitățile PNL îl lasă din mână și îl trimite să își caute serviciu.
O altă chestiune pe care nu am înțeles-o la eroul meu Apostoliceanu a fost că i-a batjocorit pe cei cu care a mâncat o pâine. Cum să vorbești tu de rău pe Ionică, om bun ? Cum să îi zici lui Gentea ”tătuc”, macho man ce ești matale ?
În fine, în toată campania, Apostoliceanu l-a chemat pe Cristian Gentea la confruntare, ca iepurele pe elefant. Nu-i frumos, nu-i frumos.
Cu domnul profesor Emanuel Soare lucrurile sunt și mai triste. Cineva i-a spus că în politică trebuie să fii grobian dacă vrei să te pricopsești și omul a luat-o în serios. Oare cine să îl fi învățat de rele, Miuțescu ? Posibil. Cert este că un elegant conferențiar s-a transformat în bătăușul cartierului.
Ce e drept, câteva defecte îi aparțin clar dlui Soare, sunt marcă înregistrată. De pildă, a spus în campanie ceva de genul ”mă iubesc toți argeșenii”.
Bă ej ‘ nebun ? Nu există pe planetă să te iubească toată lumea, dacă ai această impresie ești narcisist cu acte în regulă.
În esență, dl Soare a pierdut și fiindcă și-a părăsit statutul academic devenind politician țâfnos și certăreț.
Acum, lucrurile sunt tranșate, mortul de la groapă nu se mai întoarce și nu l-aș vedea pe dl Soare întorcându-se prefect decât dacă vrea să crească iar covidul în Argeș.
Vreau să închei acest articol, obosit fiind și subsemnatul după această campanie electorală cu strigături, subliniind un lucru. Presa de aici nu e încă suficient pregătită pentru a monitoriza administrația locală. O facem deocamdată cam impresionist, așa, a la Manet și Monet. Trebuie să schimbăm stilul dacă vrem să facem bine Piteștiului și Argeșului, să monitorizăm mai atent și mai profesionist.
Lumea se schimbă și noi trebuie să ne schimbăm, dacă se poate, înaintea lumii.
În rest, ce să vă spun, zi frumoasă și atenție la Covid.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)