Faţa hidoasă a dreptei, la Piteşti

25

  • Din punctul meu de vedere



M-am trezit cu un gând care probabil că m-a obsedat în somn, anume că democraţia este frumoasă doar dacă oamenii care fac politică sunt frumoşi. Fiecare gând rău, fiecare frustrare scăpată de sub control pot face din jocul democratic o sarabandă a diavolului.


La Piteşti, electoratul, în marea sa bunăvoinţă, a dat un primar PSD de înaltă clasă şi un consiliu local în care consilierii dreptei sunt majoritari.
În democraţia frumoasă am putea avea un echilibru perfect al forţelor politice menit să asigure dezbateri echilibrate şi hotărâri pe măsură. Nu vreau să fiu sceptic, dar îi anunţ pe piteşteni că riscă să nu vadă aşa ceva.
Consiliul local Piteşti are în majoritate consilieri ai partidelor care au pierdut alegerile pentru funcţia de primar al capitalei de judeţ şi pentru preşedinţia Consiliului Judeţean. Oricine îşi poate închipui imensa frustrare care zace în aceste grupuri de liberali şi userişti. Psihologia socială arată că ura creşte exponenţial în grup, mai ales dacă nu există cineva care să o exorcizeze. Mă aştept, în consecinţă, la scenariul Mioriţei.
Mioriţa la Piteşti.
”Iar cel ungurean
Şi cu ce-l vrâncean,
Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute,
Şi cai învăţaţi,
Şi câni mai bărbaţi”.
După toate probabilitățile, cam așa vor sta lucrurile, salvarea neputând veni decât de la liderii celor două partide de dreapta, Adrian Miuțescu și Ionuț Moșteanu. Ei sunt baciul ungurean și respectiv baciul vrâncean.
Vor avea Miuțescu și Moșteanu înțelepciunea de a dispune o colaborare onestă și echilibrată cu consilierii PSD și primarul Cristian Gentea măcar pe proiectele esențiale care s-au regăsit în programele tuturor partidelor ? La această întrebare vă las pe domniile voatre să răspundeți cum considerați, iar eu vă dau răspunsul meu.
NU !
Adrian Miuțescu este, vorba poetului, ca și leul în turbare. A venit cu doi candidați din afara partidului și a eșuat lamentabil. Acum, singura sa soluție este să otrăvească fântânile și să incendieze lanurile pentru a lăsa impresia că el conduce, totuși, ostilitățile. Dacă luăm în calcul agresivitatea recomandată de Ludovic Orban, care solicita ca oamenii lui să pună mâna pe par și să le dea în cap primarilor și președinților de consilii al PSD, mă tem că liberalii vor învârti măciuca în Consiliul Local Pitești.
Ionuț Moșteanu a pierdut alegerile pentru funcția de primar, el însuși și în persoană. Această înfrângere este usturătoare și sunt sigur că omul este un butoi de nervi și resentimente. Sub flamura cinstei și corectitudinii, a neprihănirii și tinereții veșnice, consilierii USR vor face pe dracu-n patru, iartă-mă, Doamne, pentru a tulbura apele administrației. Ținând seama că peste puțin timp vom avea alegeri parlamentare, tonul pe care îl va da Moșteanu va putea fi descris ca fiind țâfna care sare pe nas.
Se știe că Turnul Babel nu a putut fi ridicat deoarece au fost încurcate limbile constructorilor și nu s-a mai înțeles om cu persoană, cum s-ar spune.
Mă tem că în Consiliul Local Pitești va fi o atmosferă de Turnul Babel.
Adică Haos.
În Teoria Haosului, există însă un concept pe care fizicienii și matematicienii îl denumesc ”atractor”. Fie el haosul cât de puternic, tot tinde să se stabilizeze în jurul unei anumite stări.
”Atractorul” din Consiliul Local Pitești poate fi jena ori, cu alte cuvinte, rușinea. Ori, dacă vreți, respectul.
Mă refer la jena, rușinea și respectul față de primarul Piteștiului, Cristian Gentea.
Consilierii dreptei, luați pe persoană fizică, sunt, cu puține excepții, oameni de mare calitate, nu îi deosebești ca bun simț de cei ai stângii. Sunt oameni cu rost, cu familii, cu carieră, respectați și respectabili. Doar politica proastă i-a pus în situația de a devia în mod supărător de la normalitatea cea de toate zilele.
Așa fiind, am speranța că, adeseori, când nu vor avea ordine stricte de la lideri, vor gândi ca oamenii normali și îl vor respecta pe primar.
Cristian Gentea impresionează și impune prin inteligență și maximă seriozitate. E greu spre imposibil să faci pe deșteptul, ori pe nebunul, cum vreți să spuneți, în prezența lui. Gentea nu a câștigat alegerile prin atacuri la persoană, ori prin încercarea de a fi altcineva decât este. Aceste aspecte ar putea avea rolul de ”atractor” despre care vorbeam.
În aceste condiții, presa va avea un rol pe care nu l-a avut niciodată în Pitești, anume să încurajeze construcția în dauna scandalului, să scoată tot ce e mai bun din consilieri. Pentru aceasta însă presa are nevoie să se profesionalizeze de urgență pe problematica administrației locale, să aprofundeze legi și proiecte, să pună în lumină cu precizie ceea ce este legal și moral.
Alături de respectul față de primar, presa poate adăuga respectul față de opinia publică.
Dreapta din Consiliul Local Pitești va dori să își arate, în primă instanță, fața ei hidoasă, măcinată de ură și orgolii. Fețele consilierilor dreptei nu sunt însă hidoase, cu o excepție sau două. Rușinea poate scoate la iveală fața frumoasă a aceleiași drepte.
Vom vedea cum stau lucrurile, să nu zicem hop până nu sărim. Programul primarului Gentea din campania electorală este cel mai ambițios și elegant din întreaga istorie modernă a orașului. Multe dintre punctele din acest program au apărut și în mesajele candidaților PNL și USR. Cu aceste idei asumate de toate forțele politice trebuie să înceapă activitatea.
Se spune că tot ce începe prost se termină și mai prost.
Prima tendință a dreptei va fi să își arate fața hidoasă, politicianistă, mai ales că alegerile parlamentare bat la ușă.
Sper ca iubiții noștri consilieri de dreapta să nu intre în jocul de interese politice al liderilor și să își respecte jurământul pe care îl vor depune față de Pitești.
Fața hidoasă a dreptei poate deveni o față prietenoasă.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)