Câştigătorul alegerilor din 27 septembrie la fotoliul de primar al Piteştiului, Cristian Gentea a fost ales președinte al Ligii Aleșilor Locali ai PSD la nivel național. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului Național Politic al PSD, fiind votat în unanimitate de colegii de partid.
„Cristian Gentea, primarul ales al municipiului Pitești, a fost votat astăzi (n.r marţi) în unanimitate în cadrul ședinței Consiliului Național Politic al PSD pentru a ocupa o nouă funcție importantă. Astfel, Cristian Gentea este noul președinte al Ligii Aleșilor Locali ai PSD la nivel național! Această poziție îi aduce lui Cristian Gentea și statutul de membru al Biroului Permanent Național, cu drept de vot. Liga Aleșilor Locali este structura din care fac parte toți președinții și vicepreședinții de Consilii Județene, primarii și viceprimarii de municipii, orașe și comune, precum și consilierii județeni și consilierii locali ai PSD din toată țara”, anunţă PSD Argeş. “În primul rând, doresc să mulțumesc colegilor mei pentru încrederea acordată. Este o funcție care mă onorează, dar mă și obligă, fiind una de mare responsabilitate. Și, așa cum mă cunoaște lumea, voi face tot ce depinde de mine pentru ca Liga Aleșilor Locali a PSD să fie, într-adevăr, veriga esenţială a PSD. Aleşii locali sunt cei care ţin legătura nemijlocită cu electoratul, cu populaţia ţării, cu acele categorii de cetăţeni care ne sprijină şi pe care suntem datori să-i apărăm.”, a declarat Cristian Gentea, președinte executiv al PSD Argeș, primar al ales al municipiului Pitești. M.S.